Fotbal   •   Liga 1   •   LUPTA LA TITLU

Steaua, avertizată că va avea o nouă contracandidată la titlu: "Vom lua jucători mai buni decât ai lor, vom investi pentru a lua campionatul"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 14 martie 2017

CFR Cluj are un nou investitor care a venit deja cu 5 milioane de euro pentru a plăti datoriile clubului, iar de la anul echipa va ieși și din insolvență.

Vasile Miriuță, antrenorul ardelenilor, și-a prelungit contractul cu CFR Cluj și susține că obiectivul echipei pentru anul viitor este câștigarea titlului.

"Acum mă simt foarte bine la CFR, mă simt apreciat, am o relație foarte bună cu toată lumea de aici. Domnul Băgăceanu e patronul clubului. Cu domnul Paszkany mai vorbesc la telefon, am rămas în relații foarte bune. Mi-am prelungit contractul cu CFR până anul viitor în vară.

Din vară ne vom pune la masă și cred că obiectivul va fi lupta pentru primele 3 locuri. Se va investi în jucători foarte buni cu care să ne batem la campionat. Avem un scouting bun și vom aduce jucători mai buni decât Steaua", a declarat Miriuță la TV Digi Sport.


Miriuță a vorbit și despre meciul din prima etapă a play-off-ului în care CFR a pierdut în fața Stelei, scor 0-2.

"La faza cu golul lui Gnohere trebuia să strângă Sorsa, mijlocașul de bandă. L-a furat jocul, nu avem ce face. Cred că Steaua va lua titlul. Nu-mi place să spun, pentru că nu-i simpatizez, dar trebuie să spun că Steaua va lua campionatul. Viitorul are o echipă foarte bună, tânără. Nu cred că Viitorul va pierde cu Steaua, dar tot Steaua va lua campionatul. Dinamo e o echipă periculoasă", a adăugat Miriuță.

"Dacă Steaua ar juca cu 15-20.000 de suporteri ar fi greu să o bați, dar când joci fără suporteri..." Vasile Miriuță

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.