ACS Poli Timișoara a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că Adrian Stoicov, șeful centrului de copii și juniori al clubului, a încetat din viață.
Fostul fundaș stânga avea cancer la plămâni și a pierdut lupta cu boala la doar 49 de ani. Vezi mai jos întreg mesajul postat de oficialii clubului.
"Odihnește-te în pace, Adrian Stoicov! Adrian Stoicov (49 de ani), unul dintre cei mai importanți oameni din istoria clubului Politehnica Timișoara, a încetat astăzi din viață, în urma unei scurte, dar grave suferințe.
Adrian Stoicov, fundaș stânga, a fost unul dintre componenții de bază ai echipei Poli din anii 80-90, atunci când echipa ”alb-violetă” a eliminat Atletico Madrid, a remizat cu Real Madrid și a ajuns în 1992 în finala Cupei României.
Ulterior, Adrian Stoicov a fost antrenor secund și antrenor de copii și juniori la Politehnica Timișoara. Din 2012 încoace, a activat ca antrenor secund la ACS Poli, iar apoi a făcut parte ca tehnician la diferite grupe de vârstă în cadrul Centrului de Copii și Juniori.
Odihnește-te în pace, ”Bulgarule”! Nu te vom uita niciodată!", se arată pe pagina de Facebook a clubului bănățean.
Cine a fost Adrian Stoicov?
Adrian Stoicov a evoluat în cariera de fotbalist pentru Politehnica Timișoara, Progresul București, CFR Timișoara, UM Timișoara, Inter Sibiu și Cetate Deva. A strâns 218 meciuri în Liga 1 și a marcat de 3 ori.
În sezoanele 1990-1991 și 1992-1993 a adunat 6 meciuri în Cupa UEFA, întâlnind Atletico Madrid și Real Madrid. Este pe locul 7 în clasamentul all-time privind prezențele în tricoul lui Poli, cu 189 de meciuri.
{{text}}