International   •   Stranieri   •   DECLARAȚII

Dezvăluiri despre situația lui Stanciu » Ce probleme are mijlocaşul lui Anderlecht: "E tânăr şi sensibil"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 16 martie 2017

Lucian Sânmărtean, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Nicolae Stanciu, a vorbit despre fostul său coleg de la FC Vaslui și Steaua.

"E copilul meu de suflet și îl apreciez. Are o perioadă cu suişuri şi coborâşuri. Face meciuri extraordinare, dar are şi meciuri mai puţin reuşite. În străinătate pretenţiile sunt altele. Motivaţia lui trebuie să fie una ridicată, dar nu-mi fac probleme. El e un copil valoros, matur, care a demonstrat şi chiar nu îmi fac niciun fel de emoţii. Stanciu îşi va îndeplini cariera de fotbalist aşa cum îşi dorește.

Are evoluţii oscilante pentru că e tânăr și pentru că e sensibil. Eu îl cunosc din perioada Vaslui, apoi am fost coechipieri la Steaua. Atât timp cât i se dă încredere şi simte că lumea îl apreciază, va da maximum.

Trebuie să aşteptăm să mai crească, dar a demonstrat deja că poate fi un lider pentru naţională. În viitorul apropiat sper să îşi consolideze poziţia asta de lider al primei reprezentative şi să facă performanţă la lot, pentru că avem nevoie", a spus Sânmărtean la TV Digi Sport.


Stanciu, 23 de ani, a ajuns la Anderlecht în vară și a jucat 32 de meciuri pentru belgieni, marcând 8 goluri și oferind 7 pase de gol.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.