În anii 90, când erau mai puţini de 15 jucători străini/sezon, în fiecare vară plecau în masă jucători români din Divizia A spre toate colţurile Europei.
O parte dintre ei erau tineri promovaţi din centrele proprii, dar asta nu a însemnat şi un plus valoric, iar cea mai bună dovadă a dat-o Steaua Armatei, formaţie ajunsă atunci pe marginea prăpastiei, deşi a vândut vreo 3 echipe.
În vara lui 2015, o echipă cu pretenţii la titlu în anii trecuţi, l-a repatriat pe Petrişor Voinea, român de-al nostru, un fotbalist care "a renunţat la faimă pentru a juca în ţara sa".
Între toţi aceşti ani, am avut record de străini pe sezon, pe etapă, pe echipă, pe schimbări.
Am avut victoria de pe Old Trafford cu 11 străini în teren, Gloria Buzău 2008/09 (cunoscătorii ştiu la ce mă refer), dar şi Sportul 2011/12, ultima care s-a bazat doar pe autohtoni proveniţi din propria curte, locul 17 la final!.
Sezonul curent a adus regula U 21, una pe care nu o consider stupidă, aşa cum o cred o parte din oamenii de fotbal, dar nici cea care să ne scape de exodul de fotbalişti din anii 90, nici de implanturile cu străini din trecutul apropiat.
Dintr-un simplu motiv: atunci, ca şi acum, impresarii, persoane care s-au adaptat rapid vremurilor.
Cum nu văd de ce nu s-ar înlocui străinii cu tinerii, cred cu tărie că efectul este unul strict fotbalistic, pentru viitorul fotbalului românesc.
Avem cu 38,6 % mai puţini străini faţă de anul trecut (et 1 play-off/out) şi cu aproape 9 % mai mulţi tineri autohtoni sub 23 de ani (aşa cum e tradusă regula / procent sub aşteptări, dar cu o posibilă creştere spre final, pt că e raportat la întreg sezonul precedent).
Ce înţeleg din ultimele două procente? Pentru moment, certitudinea dată de regulă constă în garantarea unui număr de meciuri pentru un fotbalist român de perspectivă.
Cu bune, cu rele, vedeţi cazurile Horj / Alexandru-Păun. Primul a fost beneficiar, în timp ce al 2-lea, sigur pe post la startul sezonului, a pierdut locul de titular o bună perioadă de timp, după ce a apărut Răzvan.
{{text}}