EXCLUSIV Tehnicianul a descoperit puştii din Nigeria. Şi ca să-i poată aduce în România le-a devenit tutore. Doar după acest artificiu copii au putut semna contracte cu Farul
La 52 de ani, Ion Marin a devenit din nou "tătic". Acum are încă "patru fii", cum le spune el deja, pe lîngă cele două fete Beatrice (27 de ani) şi Alexandra (11 ani). Pentru că puştii nu au împlinit încă 18 ani, ca să poată ajunge în România şi semna contracte cu Farul, Ion Marin le-a devenit tutore. Practic, pînă la majoratul acestora, el este răspunzător pentru toate faptele lor.
Selectaţi din 450 de juniori
Plecat în vară într-o călătorie în Africa, pentru a căuta tinere talente, împreună cu scouterul Mugurel Cornăţeanu, antrenorul Farului a ajuns în Nigeria. Acolo unde, în oraşul Jos (250 de kilometri de capitala Abuja) a asistat la un puternic turneu de juniori. "Am urmărit în trei zile vreo 450 de tineri jucători la lucru. Dintre ei i-am ales pe aceşti fii, pe Uhce, Mansour, Kehinde şi Chinoso. Au calităţi extraordinare, şi fizice şi tehnice, dar sînt neşlefuiţi. În Nigeria se joacă totuşi doar un fotbal unsprezece la unsprezece. Fără idei tactice sau scheme", explică Ion Marin.
De ce a ales varianta tutelei
Imediat ce i-a selectat, Ion Marin a demarat discuţiile pentru transferul celor patru: " Părinţii lor au înţeles că pentru copii este o mare şansă să ajungă să joace în Europa. Ca să poată semna contracte cu noi, ar fi trebuit să se mute aici cu familiile. Aşa este legea pentru minorii care nu vin din comunitatea europeană. Dar am găsit o soluţie, am devenit tătic la 52 de ani. De fapt, sînt tutorele copiilor. Eu şi clubul ne ocupăm de tot pentru ei, de cazare, hrană, educaţie, salarii. Iau deja lecţii de limba română, iar din ianuarie vor merge la liceu. Au semnat deja contracte de juniori cu Farul. Sînt cuminţi, trimit regulat bani şi acasă. Iar din iarnă vor începe să facă pregătire cu echipa mare".
"Papa Marin"
Cei patru tineri nigerieni locuiesc deocamdată în minihotelul de la stadionul Farul. Se antrenează cu echipa a doua, pregătită de Lucian Marinof. Cînd îl văd pe Ion Marin zîmbesc: "Papa! Tata Marin! Ce faci?". Din primul moment se vede că Fatai e şeful. E şi cel mai mare. Toţi vorbesc engleza, dar au prins deja şi cuvinte româneşti. Provin din familii numeroase, dar nu sărace. Uhce mai are 6 fraţi, Mansour doi, Fatai cinci şi Chinonso trei. Fatai sintetizează: "Visul oricărui fotbalist nigerian este să joace în Europa. Aveam mai multe oferte, dar am ales România mai ales pentru tata Marin, care ne-a cucerit de la prima întîlnire. Contează mult să ai încredere în oamenii cu care lucrezi".
Cei 4 juniori aduşi la Farul
Nume Vîrstă Postul pe care joacă
Uhce Okoro 17 ani şi o lună atacant
Mansour Abdul Razak 16 ani şi 11 luni mijlocaş stînga
Kehinde Fatai 17 ani şi 10 luni atacant
Chinonso Henry Ihelewere 16 ani şi 5 luni mijlocaş central
Sînt de cîteva luni în România. Zîmbesc. "Ne-am acomodat cu ţara. Chiar şi cu frigul. Oamenii sînt buni, inimoşi. Odată, un taximetrist a încercat să ne păcălească. I-am spus că se învîrte cam repede contoarul, a ţipat la noi, dar am coborît şi gata. Ne-am făcut prieteni şi ne plimbă ei. A început să ne placă şi mîncarea. E altfel, dar e bună", spune Chinonso. Cei patru chiar au ţinut să ne arate că le place şi mămăliga (foto). Fatai are totuşi o nemulţumire: "Aşteptăm să ni se dea nişte apartamente în oraş. Aici, la cantonament, ne simţim cam singuri, cam izolaţi".
La 10 ani în prima ligă
Fatai povesteşte că "în Nigeria, dacă ai calităţile fizice, poţi să joci în prima ligă şi la 10 ani. Nu e ca în România, unde trebuie să joci la juniori. Dar salariile nu sînt foarte mari. În general, nu cîştigi mai mult de 300-400 de dolari pe lună. Nu e prea mult, chiar dacă Nigeria e o ţară mai ieftină decît, de exemplu, România".
Din triburile Yoroba şi Ebu
Puştii nigerieni provin, fiecare din cîte două etnii diferite. Mansour Abdul Razak şi Keinde Fatai sînt musulmani şi aparţin tribului Yoruba, unde se vorbeşte dialectul cu acelaşi nume. Uhce Okoro şi Chinoso Henry Ihelewere sînt creştini şi provin din tribul Ebu, unde limba este cu totul alta. Practic, ei nu se pot înţelege decît atunci cînd discută într-un dialect comun, hausa. Mansour şi-a pus o căciuliţă de Moş Crăciun: "E prima dată cînd încerc aşa ceva. Noi nu avem Crăciun, fiind musulmani. Dar asta nu mă împiedică să-l sărbătoresc cu prietenii mei. Nu e nici o problemă". Au avut noroc.
{{text}}