Campionate

Guardiola i-a lăsat mască pe ziariști după remiza cu Liverpool » Ce a anunțat la conferință

foto: reuters

Articol de Raymond Füstös  —  luni, 20 martie 2017

Manchester City trece printr-o perioadă nefastă după eliminarea din Champions League și două remize consecutive în campionat. În ciuda semieșecului de pe teren propriu cu Liverpool, scor 1-1, Guardiola i-a lăsat mască pe ziariști, decretând după joc: "Este una dintre cele mai frumoase zile din cariera mea de antrenor!". 

Tehnicianul spaniol a punctat faptul că elevii săi au fost cu moralul la pământ înaintea derby-ului cu Liverpool, dar au reușit să revină în meci prin golul lui Aguero după penalty-ul transformat de James Milner.

"Am avut două zile grele după eșecul cu Monaco. A fost extrem de dificil să dăm peste o echipă ca Liverpool, care a avut o săptămână întreagă la dispoziție să pregătească această întâlnire. Primul meci după eliminarea din Champions League este întotdeauna infernal", a declarat Guardiola, salutând determinarea jucătorilor săi.

"Am fost supărați la mijlocul săptămânii, dar suntem bucuroși acum. Este una dintre cele mai frumoase zile din cariera mea de antrenor! Trebuie să luăm în seamă condițiile acestui joc, am întâlnit o echipă de top, cu jucători fantastici. Elevii mei au dat totul pe teren, de asta sunt foarte fericit", a precizat fostul tehnician al Barcelonei.

17 victorii, 6 remize și 5 înfrângeri este bilanțul lui Guardiola la City în cele 28 de partide de campionat

sursa: telegraph.co.uk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.