International   •   Campionate   •   PSG

Marco Verratti, între două forţe ale Europei » Italianul s-a săturat de criticile din Franţa, iar ofertele nu întârzie să apară

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Stănilă   —  marți, 21 martie 2017

Marco Verratti, mijlocaşul lui PSG, va fi una dintre marile ţinte ale ferestrei de transferuri din vară, italianul fiind dorit de două mari cluburi ale Europei, Barcelona şi Juventus, scrie Corriere dello Sport.

Conform cotidianului italian, Barcelona îl vede drept un înlocuitor pentru Andres Iniesta, în condiţiile în care căpitanul catalanilor a refuzat o ofertă de prelungire a contractului scadent în 2018.  

Juventus îşi doreşte și ea "un Gonzalo Higuain la mijlocul terenului", lucru confirmat şi de preşedintele clubului, Beppe Marotta, Verratti fiind favorit pentru acest statut.

Deşi oficialii clubului francez au insistat că Verratti va continua la PSG, mai ales că înţelegerea îi va expira în 2021, zvonurile conform cărora mijlocaşul de 24 de ani au început să se intensifice după eliminarea dramatică a campioanei Franţei din Liga Campionilor, chiar împotriva Barcelonei.


De atunci, fostul jucător de la Pescara a primit numeroase critici din partea presei franceze, iar L' Equipe chiar l-a acuzat că ar fi petrecut în club înainte de meciul retur cu Barca. Astfel, acesta ar putea fi unul dintre motivele principale pentru care Verratti ar putea alege să-şi continue cariera în altă parte, scrie Daily Mail.

"Jucătorul are contract până în 2021, iar preşedintele şi-a exprimat dorinţa de a creea o echipă puternică aici, însă este adevărat că telefonul meu tot sună", a spus impresarul italianului, Donato Di Campli, după partida retur cu Barcelona.

Înainte de a se stabili viitorul jucătorului, cele două echipe, Barcelona şi Juventus, se vor întâlni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, pe 11, respectiv 19 aprilie.

Corriere dello Sport informează că şi Bayern Munchen, campioana Germaniei, şi Inter Milano sunt interesate de Marco Verratti, însă şansele cele mai mari le au tot primele două.


40 de milioane €este cota de piaţă a mijlocaşului, potrivit transfermarkt.com

32 de partidea strâns la PSG în acest sezon, reuşind 2 goluri şi 6 pase decisive

surse: corrieredellosport.it, dailymail.co.uk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.