Chiar dacă se situează abia pe poziția a patra în clasamentul grupei E, "tricolorii" nu disperă. Adi Popa, mijlocașul lui Reading, e convins că România poate obține locul doi la finalul campaniei de calificare.
"Și dacă am fi câștigat cu Polonia, tot ar fi trebuit să câștigăm cu Danemarca fiindcă dacă vrei sa ajungi la Mondial trebuie să mergi de pe primul loc. Acum șansele pentru primul loc nu mai sunt așa ridicate, dar pentru locul doi avem șanse reale
"Meciurile de la EURO la care am luat parte au fost importante, dar și acesta este unul foarte important. Din punctul meu de vedere, este decisiv, pentru că ne aflăm într-o situație nu tocmai roz în grupă și e nevoie de victorie neapărat.
I-am studiat pe danezi aproape în fiecare zi de când suntem aici. Știm punctele slabe, am studiat și punctele lor forte. Știm foarte bine ce avem de făcut, iar cei care vor fi pe teren cu siguranță își vor îndeplini sarcinile", a spus Adi Popa, conform TV Dolce Sport.
- România - Danemarca se joacă duminică, 26 martie, de la ora 21:45, și va fi în direct pe TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO.
CLASAMENTUL GRUPEI E:
Echipă | Puncte |
1. Polonia | 10 |
2. Muntenegru | 7 |
3. Danemarca | 6 |
4. România | 5 |
5. Armenia | 3 |
6. Kazahstan | 2 |
URMEAZĂ SĂ SE JOACE:
26 martie 2017: Armenia- Kazahstan, Muntenegru- Polonia, România- Danemarca
10 iunie 2017: Kazahstan- Danemarca, Muntenegru-Armenia, Polonia-România; 1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia
4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan
5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia
8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru
{{text}}