Liga 1

"Dețin un act care îl poate ajuta pe Becali să își ia Steaua înapoi!" » Fostul dușman de moarte al roș-albaștrilor poate schimba Liga 1!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 23 martie 2017

Adrian Mititelu își duce mai departe războiul cu Mircea Sandu și Dumitru Dragomir pentru dezafilierea Universității Craiova, însă acest caz s-ar putea s-o ajute și pe Steaua.

Fostul patron al Universității spune că are un act care ar putea să o ajute pe Craiova și să o salveze pe Steaua.

 "Când am început războiul ăsta, când am văzut că ăştia pretind şi brandul, că au vrut să îl cumpere, au început să fabrice fel de fel de regii juridice, şi atunci am fost nevoit şi eu să caut acte la care nu mă gândeam că am nevoie de ele. Şi le-am găsit cu chiu cu vai, nu au vrut să mi le dea de la ministere, că au oameni... Iar eu acum am un act care pe Becali îl ajută să câştige tot războiul asta cu MApN, să îşi ia Steaua înapoi. Pe cuvânt! Nici nu ştie de el! Pentru că el degeaba are bani, că nu ştie chiar toate chestiile juridice.

Are impresia că se pricepe, are puţin artă conversaţiei, dar nu are substanţă. Actul asta o să îl fac săptămâna viitoare public, pentru că, în primul rând, o să îl fac public pentru interesul Universităţii Craiova. Şi Becali, dacă îl duce mintea să îl citească, o să vadă că îl poate folosi şi el.

Am ordinul ministrului. Deci, dacă Steaua nu se transformă în societate comercială nu mai putea să joace fotbal, nu mai putea să participe în competiţii. Statul i-a obligat să facă chestia asta, dar el nu a ştiut să invoce”, a declarat Mititelu.

În decembrie 2016, Gigi Becali a pierdut la Curtea de Apel marca Steaua și dreptul de a folosi numele Steaua. Acest lucru a dus la îndepărtarea suporterilor și la pierderea multor milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.