Românii au trăit meciul ca pe o sărbătoare, împletindu-se momentele electrizante cu cele de acalmie.
Atmosfera creată de suporterii echipei naţionale atinge cote înalte atunci când "tricolorii" joacă în provincie, mai exact la Cluj Napoca. Pe Naţional Arena se resimte o răceală mai mare vizavi şi de rezultatele fotbaliştilor. Dar în Ardeal oamenii sunt mai permisivi, mai indulgenţi. Şi mai temperaţi.
Echipaţi cu măcar un obiect galben, dotaţi cu diverse chestii ce au produs zgomot, luate din recuzita proprie sau oferite de sponsori, românii au încercat să încălzească meciul încă de când naţionala se plimba prin parc, cu 5 ore înainte de start.
Pronosticuri - multe pesimiste, ce prevesteau nimic bun! - , alimentarea cu mâncare şi cu băutură, diverse jocuri în fan-zone ce aminteau de perioada copilăriei au umplut ceasurile până la debutul partidei primăverii.
Atmosfera a fost frumoasă, dar parcă prea ca la teatru când jocul alor noştri n-a funcţionat. A lipsit cea tipică unui Derby de România, de exemplu, genul de mişcare tectonică în tribună care să împingă favoriții de la spate.
Doar atacurile "galbenilor" au ridicat pulsul. Românii au arborat şi steagul Germaniei în tribune, sperând să-l inspire pe Christoph Daum.
Au tot aşteptat declicul care să-i facă să arunce mâinile în aer şi să urle din toţi rărunchii. Au aşteptat să treacă de la atmosfera de egal, care ne ţine acasă, la cea de victorie, ca să sperăm la Moscova 2018.
Cu mitraliera şi cu câini
Măsurile de securitate au fost maxime aseară. Forţele de ordine n-au scăpat nicio maşină dintre cele care au avut acces la parking-ul stadionului. Jandarmi cu mitraliere şi cu câini care verificau fiecare automobil în parte, indiferent de posesorul lui, un control riguros pentru a preîntâmpina o nouă suspendare.
Unde au pitit petardele
Dacă danezii au venit puşi pe vizitat şi pe savurarea meniurilor locale, forţele de jandarmi au fost informate din timp că ultraşii vor să se folosească de meci pentru a face propagandă unei mişcări de extremă dreapta. Mai mult, suporterii au pitit în pereţii arenei, peste care au turnat un rând de rigips, atât bannerele, cât şi diverse petarde.
Pe jumătate
Înainte de meci, ofiţerul de presă al "tricolorilor", Gabriel Berceanu, a preluat microfonul şi a încercat să încălzească atmosfera pe stadion. "Eu strig România, iar dumneavoastră victorie!", a spus oficialul federaţiei, iar publicul de pe arenă l-a ascultat. După ce a funcţionat de trei ori, ultraşii din peluză au început să scandeze împotriva FRF.
4meciuri disputase naţionala până aseară la Cluj Napoca, două remize şi două eşecuri
{{text}}