Tenis

Halep merge în "sferturi" la Miami după o revenire fantastică în fața lui Stosur » Cine e următoarea adversară

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 28 martie 2017

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami după ce a învins-o pe Samantha Stosur (locul 19 WTA/Australia), scor 4-6, 7-5, 6-2. Românca o va înâlni mai departe pe Johanna Konta.

Jucătoarea noastră a început foarte bine și a realizat break-ul încă din game-ul 3, reușind apoi să-și câștige și serviciul până la scorul de 4-2, când adversara româncei a revenit și a egalat la 4. Acesta a fost și momentul când jocul din primul set s-a rupt, iar jucătoarea din Australia s-a impus cu 6-4.

Setul doi a început cum nu se putea mai bine pentru Simona, care a făcut break-ul încă din start. Stosur a răspuns imediat cu aceeași monedă, dar a reușit să câștige și pe propriul serviciu apoi. Australianca a mai reușit un break și scorul era deja 3-1. Simona a revenit și ea cu un break, iar în cele din urmă setul a fost decis de Halep până să se ajungă la tie-break.

În decisiv Simona a dovedit de ce e a cincea jucătoare a lumii și a practicat un joc aproape perfect, reușind să deschidă setul cu un break. Până la final Halep n-a mai avut nicio emoție!

Halep va juca în ”sferturi” cu Johanna Konta (locul 11 WTA), care a câștigat în fața Larei Arruabarrena, scor 7-5, 6-1.

Simona își poate recâștiga poziția a 4-a în clasamentul WTA dacă va ajunge în finala turneului american, după ce Dominika Cibulkova (locul 4 WTA) a fost eliminată în "optimi".

Citește mai jos desfășurarea liveTEXT!

SIMONA HALEP - SAMANTHA STOSUR 4-6 / 7-5 / 6-2

GAME, SET, MECI! Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Miami, unde o va întâlni pe Johanna Konta (locul 11 WTA).
5-2
Stosur ia și ea un game, dar Halep urmează să servească pentur a merge în ”sferturi”.
5-1
Simona mai are un singur pas de făcut până a ajunge în sferturile de finală de la Miami!
4-1 BREAK! Fantastic!
Simona câștigă tot mai ușor pe serviciul adversarei!
3-1
A trecut o oră și 50 de minute din meci și Simona merge ceas! Abia dacă mai face câte o greșeală la fiecare game!
2-1
Stosur își câștigă cu greu serviciul și întrerupe seria de 7 game-uri consecutive câștigate de româncă! Cel mai important e că Simona pare într-o revenire de formă.
2-0 Simona nu mai greșește nicio minge! Românca pare să fie într-o formă uriașă!
1-0 BREAK!
Simona ajunge la 6 game-uri câștigate consecutiv în această seară! Jocul lui Stosur suferă evident.
A început setul decisiv! Stosur servește prima!

7-5 Simona a revenit senzațional în meci și trimite meciul în decisiv!
6-5 BREAK!
Simona a întors setul în favoarea ei! Urmează să servească pentru a trimite meciul în decisiv!
5-5
Simona salvează o minge de meci și rămâne în joc! 
4-5 BREAK!
Simona revine în joc și strânge scorul! 
3-5
Simona câștigă pe propriul serviciu, dar urmează să servească Stosur!
2-5
Australianca servește imparabil și se apropie la doar un game de calificarea în ”sferturi”.
2-4 BREAK!
Simona e alergată dintr-un colț în altul al terenului de Stosur și australianca profită, mai ales că primul serviciu al româncei nu-i reușește mai deloc.
2-3 BREAK!
Simona face break-ul la momentul potrivit, deși jocul ei nu strălucește!
1-3 BREAK!
Stosur domină jocul din punct de vedere tactic! Simona pierde tot mai multe puncte în schimbul de mingi cu adversara sa.
1-2
Stosur are avantaj pe tabelă, dar e evident că și moral este peste Simona! Jucătoarea noastră e tot mai nervoasă după fiecare punct pierdut.
1-1 BREAK!
Halep pierde pe propriul serviciu fără să câștige vreun punct.
1-0 BREAK!
Simona a început cu un break setul doi asta și după două duble greșeli ale lui Stosur.
A început setul doi! Stosur servește prima!

4-6 SET PENTRU STOSUR! Simona și-a pierdut evident din agresivitate, iar jucătoarea din Australia a sesizat acest lucru și a profitat!
4-5
Stosur servește din ce în ce mai bine și mai bifează un as! Simona pare tot mai nervoasă.
4-4 BREAK! Simona nu mai reușește un serviciu eficient și îi dă posibilitatea adversarei s-o egaleze.
4-3
Simona și-a trecut în cont cel mai frumos punct al meciului, dar Stosur își face serviciul cu greu. Australiencei nu-i prea intră primul serviciu. Următorul game se joacă cu mingi noi.
4-2
Simona a făcut prima dublă greșeală în această seară, dar următoarele servicii i-au intrat mai bine și s-a impus.
3-2
Stosur câștigă pe propriul serviciu. Simona n-a reușit decât un punct în acest game.
3-1
După ce a fost condusă cu 0-30 Halep a revenit și și-a majorat diferența pe tabelă după un rever în lung de linie superb.
2-1 BREAK!
 Halep face primul break al meciului! Stosur a reușit cel de-al doilea as al său în acest joc, dar Simona a profitat de o dublă greșeală a australiencei.
1-1
Simona a servit și ea destul de bine, deși Stosur a reușit două mingi fantastice. Cu toate acestea, Halep și-a făcut serviciul, reușind totodată și un as.
0-1
Simona a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească prima adversara ei. A fost cu ghinion alegerea pentru că Stosur a servit foarte bine și și-a adjudecat primul game, reușind și un as.
A început meciul! Australianca servește prima!

Cele două jucătoare au ieșit la încălzire! Mai sunt doar câteva minute până când începe meciul!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.