E posibil ca, pînă duminică, organizatorii Turului Franţei să anunţe un
nou nume pe lista neagră a dopingului din această ediţie. În ordine
cronologică, au fost Sinkewitz (T-Mobile, testosteron), Vinokurov
(Astana, transfuzie sangvină), Moreni (Cofidis, testosteron). Apoi,
olandezii de la Rabobank l-au concediat pe liderul Turului din acel
moment, Michael Rasmussen, şi l-au retras din cursă pentru că a minţit
în privinţa locului de cantonament din luna iunie.
Acum, presa franceză a lansat altă informaţie, conform căreia ar mai
exista un caz de dopaj şi că e vorba de un nume greu. Adică unul dintre
cei înveşmîntaţi în tricouri distinctive. Dacă e galben, e Contador
(Discovery), omul care a mers umăr la umăr cu Rasmussen pe munte, dar
care susţine că e curat. Dacă e verde, e Boonen (Quick Step), liderul
sprinterilor, care are o victorie de etapă. Dacă e alb cu buline roşii,
e Soler, cel mai valoros căţărător al momentului. Dacă e alb, e
Txurruka, cel care le succede lui Contador şi Soler în clasamentul
tinerilor. Poate fi însă vorba de însuşi Rasmussen, învingător în două
etape, ultima chiar cu o zi înainte de excluderea sa. Exact atunci
reuşise să escaladeze vîrful Aubisque într-un timp de senzaţie, mai bun
cu un minut şi 20 de secunde decît cel al lui Richard Virenque din
vremea cînd concura la acea Festina burduşită de EPO.
Casar victorios
Etapa de ieri, desfăşurată pe un traseu aproape plat între Cahors şi
Angoulême, pe 211 kilometri, l-a avut drept erou pe francezul Sandy
Casar (Française des Jeux). Plecat timpuriu în evadare alături de alţi
trei rutieri, el căzuse la începutul rundei din cauza ciocnirii cu un
cîine. Cu şortul rupt şi fesa dreaptă rănită, Casar a mers pînă la
capăt şi a lansat atacul final cu un kilometru înainte de sosire. Azi e
contratimpul dintre Cognac şi Angoulême, 55,5 kilometri, care va hotărî
ierarhia finală.
Sporturi • Ciclism • TURUL FRANŢEI 2007
Un nou caz de dopaj poate ameninţa Le Tour
Articol de Luminiţa Paul — sâmbătă, 28 iulie 2007
Informaţiile conduc spre unul dintre cei cu tricouri distinctive
{{text}}