Fotbal   •   Liga 1   •   CONTRACT

EXCLUSIV Dezvăluiri scandaloase din Liga 1: "Un fost jucător al Stelei i-a transmis antrenorului să nu mă mai folosească vreodată. Au spus că mă vor termina ca fotbalist"

Articol de Alin Grigore   —  marţi, 28 martie 2017

Liga 1 nu duce deloc lipsă de lucruri ciudate, ultimul având loc la ACS Poli Timișoara. Clubul bănățean, prin vocea fostului stelist Adrian Neaga, actualmente manager sportiv la alb-violeți, a luat o decizie radicală în privința unuia dintre cei mai buni juniori ai clubului, Andrei Sîntean.

Atacantul în vârstă de 17 ani are 4 prezențe pentru prima echipă a lui ACS Poli Timișoara, însă pentru că n-a vrut să-și prelungească înțelegerea scadentă în vară n-a mai fost folosit nici în Liga 1 și nici la formația secundă. În replică, Neaga susține că Sîntean a vrut să oblige clubul, printr-o clauză, să-l joace titular la prima echipă. 

"Din motive personale și pentru că au existat neînțelegeri cu cei din conducerea lui ACS Poli, am decis împreună cu tatăl meu și cu domnul impresar să nu-mi mai prelungesc contractul. Eram la începutul lui februarie, iar din acel moment am mai jucat un singur meci amical. După aceea domnul Adrian Neaga (n.r. fostul jucător al Stelei, acum manager sportiv ACS Poli) i-a transmis antrenorului să nu mă mai folosească nici în amicale pentru că-l va sancționa", a declarat Andrei Sîntean pentru GSP.ro.

"i-au transmis tatălui meu că mă vor termina!"


Fotbalistul susține că a primit și amenințări: "Conducerea echipei i-a transmis tatălui meu că mă va termina ca fotbalist! Visul meu era să joc pentru Poli, dar din păcate nu se mai poate".

Andrei Sîntean are mai multe selecții în naționalele de U17 și U18, dar spune că oficialii bănățeni au încercat să-i facă probleme și în cadrul echipei naționale:

"Cei din conducere l-au sunat pe domnul selecționer (n.r. Adrian Boingiu) și i-au transmis că nu voi fi lăsat să merg sub tricolor. Pe lângă asta i-au spus multe lucruri negative despre mine care nu sunt adevărate".

Cu toate acestea, Sîntean a jucat în ultima lună pentru naționala U18 a României, cu care a pierdut finala unui turneu la Roma. Atacantul a evoluat și în două partide amicale cu Israel 18, unde a reușit să marcheze câte un gol în fiecare joc.


nu duce lipsă de oferte

În urmă cu doi ani era dorit de Academia lui Liverpool, însă tânărul fotbalist nu duce lipsă de oferte nici acum: "Sunt cluburi care s-au interesat de mine, dar nimic concret. Sper doar să ajung undeva unde să-mi pot arăta valoarea. Pe viitor vreau să le demonstrez celor de la Timișoara ce greșeală au făcut. La fel cum au demonstrat și alții precum Vlad Dragomir sau Marius Marin de la Sassuolo".

neaga contraatacă: "Nu-i normal să pui o asemenea clauză"

Adrian Neaga a reacționat: "Comitetul Director a hotărât ca jucătorul să nu mai fie folosit dacă nu va semna cu noi. Nu vrem să creștem juniori pentru alte cluburi. Eu îi doresc să devină cel mai mare fotbalist al României, dar pentru mine e un caz închis.

Lui Sîntean i s-au făcut multe pe plac. Avea cel mai mare salariu de la juniori, avea toate condițiile. A pus o condiție incredibilă pentru a semna cu noi. A venit cu tatăl lui la club și a spus că va semna numai în condițiile în care va fi folosit titular la prima echipă. Nu se poate așa ceva!".

27.11.2016 e data la care Sîntean a jucat ultimul meci pentru ACS Poli în Liga 1, în victoria de pe teren propriu cu Astra, 2-0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.