Cupa Romaniei

VIDEO Primul sfert de finală din Cupa României, decis la lovituri de departajare! Calificare dramatică pentru ACS Poli Timişoara

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 28 martie 2017

ACS Poli Timişoara s-a calificat în semifinalele Cupei României, după victoria obţinută la penalty-uri (6-5) contra celor de la CFR Cluj. Bănăţenii au jucat cu un om în minus din minutul 49.

VIDEO » ACS Poli Timişoara - CFR Cluj 0-0 (6-5 d.pen.)
Click AICI pentru liveTEXT!
*Şeroni a fost eliminat în minutul 49

Prima mare ocazie a partiei a venit după doar 4 minute de joc, când Larie a trimis mingea în bară, în urma unei lovituri de colţ. ACS Poli a replicat prin execuţia lui Fucek, care a trimis pe lângă poartă.

Până la pauză, Gomelt a avut şansa de a deschide scorul pentru CFR Cluj, însă a şutat peste poarta apărată de Curileac din şase metri.

În startul reprizei secunde, ACS Poli a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Şeroni. Fundaşul timişorenilor l-a lovit cu talpa pe Laurenţiu Rus şi a văzut direct cartonaşul roşu.

Până la final, CFR Cluj a mai ratat o ocazie, când Tiago Lopes a reluat mingea cu o lovitură de cap, însă mingea a trecut puţin pe lângă bară.

Partida a fost decisă în cele din urmă la loviturile de departajare, când Larie şi Deac au ratat din echipa CFR-ului, după ce Străuţ nu reuşise să marcheze la primul penalty executat de timişoreni.

Penalty-uri

Au marcat: Nascimento (CFR), Drăghici (ACS Poli), Tiago Lopes (CFR), Fucek (ACS Poli), Gomelt (CFR), Soljici (ACS Poli), Omrani (CFR), Bărbuţ (ACS Poli), Bud (CFR), Scutaru (ACS Poli), Neagu (ACS Poli)
Au ratat:
Străuţ (ACS Poli), Larie (CFR),  Deac (CFR)

Echipele de start:

ACS Poli Timişoara: Curileac - Străuţ, Cânu, Scutaru, Şeroni - Poparadu, Soljici - Bărbuţ, Croitoru, Fecek - Pedro Henrique
Rezerve: Smaranda, Bocşan, Neagu, Popovici, Drăghici, Mailat, Novak
Antrenor: Ionuţ Popa

CFR Cluj: Mincă - T. Lopes, Larie, Horj, Camora - Gomelt, J. Carlos - Rus, Deac, Nouvier - Omrani
Rezerve: Marc, Mureşan, Peteleu, Nascimento, Sârbu, Sorsa, Bud
Antrenor: Vasile Miriuţă

Programul "sferturilor"

Miercuri, 29 martie
18:30 CS Mioveni - FC Voluntari
21:30 CS U Craiova - Dinamo

Joi, 30 martie
21:00 Viitorul - Astra

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.