GSP special   •   Investigatie   •   GALA BUTE

Prima reacţie a Elenei Udrea, după condamnarea de 6 ani cu executare în Gala Bute: "Se pare că şi azi mai sunt unii judecători care mai tremură în faţa sistemului"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 28 martie 2017

  • Completul de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dat prima sentinţă în dosarul " Gala Bute".
  • Elena Udrea, Rudel Obreja şi Tudor Breazu au primit condamnări cu executare (toate pedepsele AICI).
  • Fostul ministru al turismului are de plătit aproximativ 3 milioane de euro despăgubiri (detalii AICI).

Elena Udrea se declară în continuare nevinovată în dosarul "Gala Bute", în care prima sentinţă i-a adus o condamnare de 6 ani de închisoare cu executare.

"Nu cred că din cauza mea au intrat oameni nevinovaţi în puşcărie. Faptul că am facut parte dintr-o guvernare, nu înseamnă că nu se pot face abuzuri la adresa mea. Se pare că şi azi mai sunt unii judecători care mai tremură în faţa sistemului.

Dacă în Gala Bute a avut loc vreo ilegalitate, de ce nu s-a semnalat această ilegalitate încă din 2010? Consider că această sentinţă este abuzivă şi este o victorie de etapă a sistemului. Să dai aceste condamnări înseamnă sa ignori 2 ani de proces.


Există o declaraţie a lui Nastasia, că a primit o geantă cu bani. Pe această declaraţie am fost condamnată. În acest moment bătălia este pe viaţă şi pe moarte, mai am foarte multe lucruri de spus", a  fost prima reacţie a Elenei Udrea, la televiziunea Antena 3.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.