După ce Gazeta a scris că meciul din ultima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin, dintre Dunărea Călărași și Potaissa Turda, încheiat egal 27-27, a fost "blat", oficialii formațiilor implicate dezmint categoric o înțelegere.
Președintele Potaissei Turda, Flavius Sâsâeac, crede că oficialii de la CSM București vor să denigreze echipa sa pentru a-și acoperi eșecurile lor manageriale, clubul cu cel mai mare buget din România neputând ajunge la titlu nici în acest sezon.
"Consider că atacurile acestea sunt niște justificări mascate, sub formă de scandal, în contextul în care cei de la CSM București, cu sume imense de bani, nu și-au atins obiectivul propus și-și periclitează situația de la finalul anului, când obiectivul lor, probabil, era titlul.
Riscă să pice pe partea cu Dinamo, să meargă în semifinale, dar nu consider că este fair-play ca eșecurile lor manageriale să fie justificatea aruncând cu noroi asupra performanțelor unei echipe într-adevăr mici, precum Turda, dar care și-a apărat corect șansele până la capătul campionatului și și-a jucat orice șansă pe teren.
Nu a fost vorba de nici un fel de aranjament, asta e clar, suntem în postul Paștelui. Cine crede în Dumnezeu știe că sunt consecințe pe partea asta", a declarat oficialul ardelean.
Antrenorul celor de la Dunărea Călărași, Adrian Petrea e și el categoric.
"Dacă știam de blatul de care amintiți, probabil că îmbogățeam pe cineva. Probabil că mă cunoașteți prea puțin ca să asociați munca și devotamentul meu cu termenul blat", spune tehnicianul care a dus Călărașiul în play-off, după ce puțini îi mai dădeau șanse să prindă locul 8.
{{text}}