Campionate

Acuze fără precedent la adresa lui Neymar: "Ne-ai trădat! Cum se poate asta?"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 30 March 2017

DIS, compania care deținea 40% din drepturile federative ale lui Neymar, continuă războiul cu starul brazilian, după transferul acestuia la Barcelona.

Delcir Sonda, fondatorul companiei, i-a atacat pe Neymar și pe tatăl acestuia, numinându-i trădători.

"Neymar a jucat în finala Campionatului Mondial al Cluburilor (n.r. în 2011, Santos - Barcelona 0-4) când deja încasase 10 milioane de euro de la Barcelona, club care a încălcat toate regulile FIFA.

Nu am nimic personal cu el. Dar cum poate să spună că nu avea o relație personală cu mine? Aproape că trăia în casa mea. Avea și o cameră pentru el și familia lui pe yahtul meu. Le-am plătit excursii la Londra și la Ierusalim.

Am făcut contract cu el când nici nu debutase la prima echipă. Am pariat pe el și am avut încredere. El și părinții lui ne-au trădat. Nu vrem bani, vrem dreptate", a spus Sonda, potrivit AS.

DIS susține că suma de transfer nu ar fi fost cea anunțată inițial de catalani, de 57 de milioane de euro, ci s-ar fi ridicat la peste 100 de milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.