Liga 1

Deac dezvăluie care a fost cheia victoriei cu CSU Craiova: "Acolo s-a jucat partida" » Ce spune de transferul la FCSB

FOTO: RAED KRISHAN

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 01 aprilie 2017

Ciprian Deac, marcatorul unui eurogol în partida câștigată de CFR Cluj în fața lui CSU Craiova, a vorbit despre succesul care a dus-o pe CFR pe locul 2, la doar două puncte de liderul Viitorul. 

"Mă bucur că am câștigat acest meci. Sincer, ne era teamă, știam că ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, cu jucători buni.

Meciul s-a jucat în primele minute, am reușit să înscriem repede și să controlăm jocul.

În a doua repriză, oltenii au venit spre noi, dar am reușit să înscriem repede golul de  3-1 și am liniștit partida.

Am marcat un gol frumos, dar important e că mi-am ajutat echipa. Eu sunt un jucător de echipă, nu neapărat un marcator.

Jucătorii noștri și-au făcut treaba foarte bine, am realizat o performanță incredibilă, mai ales că am plecat cu un dezavantaj de șase puncte", a spus Deac.

Jucătorul clujenilor a vorbit și despre posibilitatea unei mutări la FCSB în această vară.

"Nu vreau să vorbesc de o plecare la FCSB, sunt jucătorul lui CFR Cluj momentan, vom vedea din vară ce se va întâmpla", a mai declarat Ciprian Deac, la TV Digi Sport 

După un joc perfect, CFR Cluj s-a impus la Pitești în fața lui CSU Craiova, scor 4-1. (AICI ai detalii despre partidă)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.