Mihai Stoica a învinuit într-un mod violent arbitrii, acuzându-i că au oprit vicecampioana să câştige mai multe meciuri, însă realitatea e cu totul alta: roş-albii sunt cei mai dezavantajaţi în actualul campionat, cu acelaşi pasiv ca şi Viitorul.
Ieri, directorul sportiv al celor de la FCSB a lansat un atac dur la adresa arbitrilor români, pe care i-a găsit ca fiind principalii responsabili de faptul că echipa nu se mai află pe primul loc.
MM: "Arbitrii nu ne lasă să câştigăm"
"Dacă într-o perioadă a sezonului regulat au fost meciuri în care am fost avantajaţi, şi este foarte adevărat, meciul cu Voluntari, meciul cu Universitatea Craiova, acum suntem dezavantajaţi în mod evident în fiecare meci în 2017. Cum să facem dacă la fiecare meci noi avem una-două lovituri de pedeapsă refuzate? Chiar dacă pare că nu jucăm extraordinar, noi putem să câştigăm meciurile. Şi nu suntem lăsaţi deocamdată de arbitri. Aş vrea ca în meciul cu Dinamo să nu fie greşeli de arbitraj", a declarat MM pe un ton răstit.
Statistica îl contrazice însă. Și nu numai atât, dar cifrele oferă o concluzie surprinzătoare.
Raportul erorilor clarifică lucrurile: FCSB e aproape pe zero, Dinamo, în schimb, a avut enorm de suferit din cauza arbitrajelor.
5-13este raportul greșelilor de arbitraj pro-contra Dinamo în acest sezon de Liga 1
8-9este raportul greșelilor de arbitraj pro-contra Steaua în acest sezon de Liga 1
O analiză detaliată a arbitrajelor poți citi în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor de duminică.
Tot în Gazetă, de ce are FCSB coșmaruri cu arbitrul partidei de azi, Istvan Kovacs și cum l-a ironizat MM Stoica pe "central". Poți răsfoi ziarul și online, AICI!
ALTE ARTICOLE EXCLUSIV PRINT
- Pronosticurile specialiștilor pentru derby-ul FCSB - Dinamo
- Un star în derby-uri! Marele atu al lui Dinamo contra marii rivale
- Zmei la noi, mediocri la ei » 5 fotbaliști români care nu au convins la noile echipe
- INTERVIU cu Hernik Larsson, campion mondial și european la biliard în scaun rulant
- Nu rata ponturile din pagina dedicată pariorilor!
{{text}}