Liga 1

EXCLUSIV Ultrașii ”câinilor” promit show diseară și vor o peluză întreagă la următoarele derby-uri

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Eduard Apostol  —  duminică, 02 aprilie 2017

Fanii dinamoviști au anunțat că au mai rămas puține bilete la meciul de diseară de pe Național Arena, "puțin peste o sută", iar ele se comercializează atât la casele de tichete din Ștefan cel Mare, cât și la stadionul pe care se joacă derby-ul.

"Din ce știm, s-au vândut toate biletele pentru inelul 1 al arenei, vor fi 25.000 de spectatori la meci, așa că va fi spectacol în tribune. Iar noi vom avea voie să ne afișăm coregrafia", au declarat dinamoviștii pentru GSP.RO.

Pentru viitoarele partide în care roș-albii vor fi oaspeți în Derby-urile de România, dinamoviștii solicită să aibă la dispoziție o întreagă peluză, de 12.800 de locuri!

"Noi acum avem 8.400 de bilete, dar își mai cumpără foarte mulți în zonele alăturate peluzei dinamoviste, la tribuna I și la a II-a. Mai bine ar fi stăm cu toții împreună. La rândul lor, și rivalii pot avea același număr de locuri atunci când vor fi oaspeți", au precizat liderii galeriei "câinilor".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.