Victor Hănescu a fost impresionat de arena din Sibiu şi crede că România poate produce marea surpriză.
Ajuns la Sibiu cu o zi întîrziere faţă de restul colegilor, Victor Hănescu a testat ieri, în premieră, suprafaţa de joc din Sala Transilvania. La capătul unui antrenament de aproape două ore, în care l-a avut partener pe Adrian Cruciat, numărul doi din echipa României s-a declarat impresionat de aspectul sălii şi suprafaţa de joc. "Am mai fost în această sală, dar acum arată mult mai bine. Sper să avem parte de o susţinere minunată şi din partea publicului", spune el. România va întîlni Franţa în primul tur al Grupei Mondiale, la Sibiu, între 8 şi 10 februarie.
În opinia lui Hănescu, greenset-ul amplasat în sala Transilvania este în avantajul "tricolorilor". "Eu mă simt cel mai bine pe zgură, dar nu se putea să jucăm pe această suprafaţă. Am ales acest sintetic, care este unul destul de lent. Ai posibilitatea să vii la minge, să te aşezi. Am mai disputat turnee pe un astfel de teren şi m-am simţit foarte bine. Sînt convins că şi Andrei o să fie mulţumit de această suprafaţă", susţine Hănescu.
El crede că România ar putea produce marea surpriză a primului tur al Cupei Davis. "În tenis s-au văzut atîtea răsturnări de situaţie încît putem să facem un meci mare şi să ne calificăm mai departe. Franţa este ţara cu cei mai mulţi tenismeni în Top 100, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să plecăm capul în faţa lor. Ca orice meci, se va juca pe muchie de cuţit. Noi ne dorim foarte mult să facem un rezultat mare", declară jucătorul.
{{text}}