Cosmin Contra poartă negocieri cu oficialii lui Dinamo pentru prelungirea contractului care expiră la finalul acestui sezon, însă dinamoviștii s-au gândit deja și la o variantă de rezervă.
Nicolo Napoli a fost prezent în tribunele Arenei Naționale la meciul cu CFR Cluj (Detalii despre partidă AICI). Tehnicianul italian a stat lângă Constantin Anghelache, consilierul lui Ionuț Negoiță.
Conform surselor GSP, Napoli este o opțiune pentru banca dinamoviștilor, în cazul în care Cosmin Contra nu ajunge la un acord cu șefii lui Dinamo.
La conferința de presă susținută înaintea partidei cu CFR, Contra a afirmat că a pus o serie de condiții la negocieri, printre care se numără și o serie de transferuri importante la echipă, astfel încât Dinamo să se lupte cu șanse reale la titlu.
Ultima echipă antrenată de Nicolo Napoli a fost Poli Iași, de unde a fost dat afară la începutul lunii octombrie a anului trecut.
"Sunt în discuții pentru prelungirea contractului, dar aceste discuții nu sunt ușoare. Sunt niște cerințe pe care eu le am, vom vedea dacă vor fi satisfăcute de patronul echipei" Cosmin Contra
{{text}}