Chelsea a învins Manchester City, scor 2-1, după o primă repriză spectaculoasă, iar trupa lui Antonio Conte face un pas mare către un nou titlu în Premier League. Londonezii se distanțează la 7 puncte de locul secund ocupat de Tottenham.
Gazdele au început tare partida, iar după numai 10 minute, Eden Hazard a deschis scorul cu un șut din prima care l-a surprins pe Caballero. Trupa lui Guardiola a egalat prin Aguero, argentinianul profitând de o degajare greșită a lui Courtois (26'). Imediat după, Leroy Sane putea întoarce scorul, însă germanul a fost blocat in extremis de portarul belgian, oaspeții cerând penalty (28').
Același Hazard, dorit insistent de Real Madrid, a ieșit la rampă în minutul 35, după ce Pedro a fost faultat în careu de Fernandinho. Decarul lui Chelsea a executat lovitura de pedeapsă, Caballero a parat, însă belgianul a înscris după respingerea nefericită a argentinianului, readucând gazdele în avantaj. Scorul a rămas intact până la sfârșitul meciului, deși trupa lui Guardiola putea smulge un punct în prelungiri, însă John Stones a trimis incredibil peste poartă dintr-o poziție excelentă (90+2').
În urma acestei victorii, Chelsea acumulează 72 de puncte, urmând să facă deplasarea la Bournemouth. Manchester City rămâne pe locul 4, cu 58 de puncte și bifează cea de-a patra partidă consecutivă fără victorie în campionat. În următoarea etapă, "cetățenii" vor primi vizita lui Hull City. Înfrângerea de pe Stamford Bridge consemnează un record negativ pentru Pep Guardiola, care ajunge la 6 eșecuri în campionat, cele mai multe din întreaga carieră de antrenor.
Chelsea (3-4-2-1), antrenor Antonio Conte
Courtois - Cahill, Luiz, Zouma (Matic 46) - Alonso, Fabregas (Willian 81), Kante, Azpilicueta - Hazard (Loftus-Cheek 90), Pedro - Costa
Man. City (4-2-3-1), antrenor Josep Guardiola
Caballero - Clichy, Stones, Kompany, Navas - Delph, Fernandinho - Sane (Nolito 85), Silva, De Bruyne (Sterling 79) - Aguero
International • Campionate
One-man show! Chelsea învinge City grație "dublei" lui Hazard și se distanțează în fruntea clasamentului » Record negativ atins de Guardiola
FOTO: Guliver/GettyImages
Articol de Raymond Füstös — joi, 06 aprilie 2017
{{text}}