Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DIN CHARLESTON

Verde stop! Irina Begu a legat 3 victorii, dar s-a oprit în sferturi la Charleston

Irina Begu va primi 17.878 de dolari pentru atingerea sferturilor de finală la Charleston // FOTO Volvo Car Open

Articol de Roxana Fleşeru   —  sâmbătă, 08 aprilie 2017

Irina Begu s-a oprit ieri în ”sferturi” la Charleston, dar e primul turneu din 2017 la care a legat trei victorii.

Zgura verde din Carolina de Sud i-a adus Irinei Begu mai multe succese decât reușise în tot sezonul. Trei victorii a reușit românca la turneul de la Charleston, dar ieri a trebuit să părăsească terenul învinsă după ce tenacea Daria Kasatkina a câștigat partida din sferturi de finală cu 6-4, 6-1.

Begu și rusoaica în vârstă de 19 ani se mai confruntaseră în 2017 de două ori, iar victoria i-a aparținut de fiecare dată adolescentei. În total, cele două se duelaseră de patru ori, cu românca impunându-se pe zgură, la Roma, anul trecut.

Partida de ieri a început bine pentru românca în vârstă de 26 de ani, cu un plan bine stabilit și pus în aplicare. Kasatkina s-a zbătut un pic până să intre în ritmul meciului, dar când a făcut-o nimic nu a mai deraiat-o de pe traseu.


Cu un joc incomod care a produs multe daune, rusoaica a fost cea care a greșit cel mai puțin și a găsit cele mai inspirate lovituri.

Chiar dacă a părăsit terenul supărată, pentru Irina a fost o săptămână bună, una care să-i dea încredere, să lase deoparte începutul de sezon deloc reușit, unul în care adunase doar două succese și nouă înfrângeri.

După câteva săptămâni bune petrecute în Statele Unite ale Americii, Irina se va întoarce în țară, apoi urmează să participe la întâlnirea de Fed Cup dintre România și Marea Britanie, care se va desfășura la Mamaia între 22 și 23 aprilie, o întâlnire contând pentru barajul de rămânere Grupa Mondială II.

5-9a devenit bilanțul dintre victorii și înfrângeri în 2017 pentru Irina Begu după turneul de la Charleston, unul de categorie Premier


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.