Intrat în dizgrația lui Mourinho, care îl acuză că nu dă randamentul potrivit, Luke Shaw este hotărât să îi demonstreze portughezului că merită să rămână la United.
Imediat după remiza cu Everton, scor 1-1, antrenorul "diavolilor" l-a pus la zid pe tânărul apărător, spunând că este cu mult în urma colegilor săi. Internaționalul englez a rupt tăcerea, oferind primele declarații despre reproșurile lusitanului.
"Uneori încerc să nu reacționez, însă, având în vedere evenimentele din ultima vreme, este greu să nu spun nimic pentru că, în interiorul meu, eu nu sunt acea persoană. Așa cum Mourinho spunea, el vrea să mă vadă luptând, iar eu voi lupta până în ultima secundă pentru că vreau să rămân aici. Vreau să joc pentru antrenorul meu, vreau să ajut echipa să revină în top", a declarat Shaw, 21 de ani, conform Metro.
16 partide a bifat în acest sezon Luke Shaw în toate competițiile
"Muncesc din greu în acest moment, mai mult decât am făcut-o vreodată. Trec printr-o perioadă dificilă, parcă totul este împotriva mea, însă vreau să demonstrez că lumea greșește în privința mea. Mi-a lipsit extrem de mult să fiu pe teren. Iubesc din tot sufletul fotbalul, ador să joc", a precizat fundașul care a lipsit aproape întreg sezonul trecut după fractura dublă suferită într-un meci cu PSV Eindhoven din grupele Champions League.
20.000.000 €este cota de piață a lui Shaw, conform Transfermarkt, acesta fiind dorit de echipe precum Liverpool sau Manchester City
{{text}}