International   •   Stranieri   •   OLANDA

Andreas Calcan are ambiții mari: ”Vreau la națională. Sunt conștient de valorea mea”

Calcan (stânga) a jucat și pentru echipa secundă a lui Willem, pentru care a marcat de 5 ori în 9 meciuri

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 09 aprilie 2017

Andreas Calcan (Willem II), singurul nostru jucător din prima ligă batavă, speră să dea lovitura la club pentru a ajunge printre ”tricolori”.

Andreas Calcan, 22 de ani, este singurul fotbalist român care evoluează în prima ligă olandeză. Fostul vârf al lui U Cluj joacă la Willem Tilburg (locul 11) și speră să câștige încrederea antrenorului Van de Looi pentru a deveni titular în echipa ce are 3 titluri de campioană în istoria sa.

"Sunt conștient de valoarea mea"

"Mă antrenez foarte bine, mă simt super, pot spune că în ultima lună am fost cel mai bun la antrenamente, toată lumea mi-a apreciat evoluția, inclusiv antrenorii. Sunt sută la sută sigur că voi câștiga un loc al meu, că voi fi titular foarte curând. Sunt conștient de valoarea mea și am încredere în ceea ce fac. Pe ce mă bazez? Văd cum decurg lucrurile, văd ce fac la antrenament. Și mă bucur de fiecare lucru pe care mi-l oferă viața", a comentat Andreas pentru Gazetă.


Olteanul și-a fixat două obiective majore pentru 2017. "Primul: să devin titular, să joc din ce în ce mai mult la echipa mea de club. Al doilea: să fiu convocat la «națională». E greu, lotul e deja format, dar calificarea se joacă. Totul depinde și de îndeplinirea primului obiectiv al meu, să devin om de bază la Willem. Îmi doresc să auziți lucruri pozitive despre mine".

"Mă antrenez ca un nebun, antrenorii îmi spun că sunt mulțumiți de mine, că am atitudine bună"

Andreas Calcan, atacant Willem II

"Învăț și limba, am cam prins eu despre ce este vorba. Olandeza e grea, dar mă stimulează să învăț, ca să devin unul de-al lor"

Andreas Calcan, atacant Willem II

11meciuri a strâns în acest sezon Calcan pentru Willem II

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.