Marcel Răducanu, fost jucător la Borussia Dortmund, a acordat un interviu pentru Gazeta Sporturilor în care spune că crede că, în cazul înmulţirii atentatelor de genul celui petrecut la Dortmund, "suporterii se vor îndepărta de stadion".
- Bună ziua, domnule Răducanu! Ați ieşit în dimineaţa asta din casă? Care-i atmosfera la Dortmund?
- Am ieşit dimineaţă, devreme. Era linişte. Am fost să-mi iau câte ceva de la o brutărie din vecinătate. Între timp am aflat că au fost terorişti ăştia care au pus bombele. Nici nu ştiu ce să mai zic. Nici în casă nu eşti sigur.
- Erați la stadion când a fost atentatul la autocarul Borussiei?
- Nu, acasă. Aşteptam meciul când m-a sunat cineva şi mi-a zis. Am avut patru bilete şi le-am dat unui prieten. Nu prea mai merg pe stadion, deşi stau aproape, la vreun kilometru şi jumătate distanţă. E mai bine aşa, am liniştea mea.
"Un gest nemaipomenit"
- Fanii Borussiei au găzduit suporteri de-ai lui Monaco. V-ați oferit şi dumneavoastră?
- Am aflat târziu de iniţiativă. Un gest nemaipomenit. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva.
- Mulţi au spus că Merkel, cancelarul, a greşit primind atâţia refugiaţi în Germania. Printre ei s-au strecut şi terorişti...
- Din păcate, se pare că a fost o greşeală. Dar ce să facem? Toţi stăm cu frică, numai că viaţa merge înainte. Nu poţi să te închizi în casă, trebuie să ieşi, să socializezi.
- Care-i viitorul fotbalului în condiţiile astea?
- Fotbal o să se joace în continuare. Dar dacă mai sunt atentate, suporterii or să prefere să vadă meciurile la televizor.
"Am ajuns de râsul lumii"
- În ţară când mai veniți?
- Pe 27 aprilie, m-au chemat la Comisia Tehnică. Sper să fiu de folos cu idei pentru copii şi juniori. Dar dacă nu voi fi luat în seamă mă retrag şi-mi văd de treaba mea. Oricum, trebuie să fim uniţi ca să schimbăm ceva. Aş vrea să vorbesc şi cu Hagi. A făcut o treabă excepţională cu Academia lui. Poate ajută şi el. Dacă nu, e de rău. Că am ajuns de râsul lumii.
- De Daum ce spuneți?
- N-avea ce să facă mai mult. Nici Lucescu, Olăroiu sau Guardiola n-ar avea şanse de reuşită acum. Trebuie timp, trebuie reconstruit totul de jos. Cu Danemarca, doar trei au jucat mai bine: Benzar, Marin şi Săpunaru. Prea puţin.
Citește și: Fotbalistul care stătea lângă Bartra în autocar povestește clipele de groază: "Ne-am aruncat toți pe burtă"
{{text}}