Liga 1

EXCLUSIV Același antrenor, curtat de trei formații din play-off!

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 13 aprilie 2017

Ediția de astăzi a Gazetei Sporturilor anunță că FCSB, Astra și CS U Craiova îl au în vizor pe Edi Iordănescu pentru postul de antrenor principal.

Tehnicianul de 38 de ani este liber de contract de când s-a despărțit de ȚSKA Sofia, însă cel mai probabil va reveni în Liga 1 din sezonul următor.

Edi Iordănescu ar putea fi o opțiune pentru FCSB, în cazul în care Laurențiu Reghecampf ratează titlul de campion, în ciuda declarațiilor făcute de actualul antrenor stelist și de Gigi Becali.

Tensiunile dintre Marius Șumudică și conducerea Astrei sunt tot mai mari, astfel că cel mai probabil antrenorul se va despărți de campioană la finalul sezonului, când îi expiră contractul. Conform surselor Gazetei, Iordănescu jr. a fost deja contactat de reprezentanții giurgiuvenilor.

Șefii lui CS U Craiova se gândesc la o amplă reformă la club, în ciuda faptului că echipa a avut cel mai bun sezon de la înființare. Mulțescu ar putea părăsi echipa la finalul sezonului, iar Edi Iordănescu i-ar putea conduce pe olteni la prima campanie din cupele europene.

Citește în ediția tipărită a Gazetei și în Gazeta digitală oferta cu care Edi Iordănescu a fost ademenit la Astra, dar și influența pe care ar putea să o aibă în războiul dintre Becali și CSA, în cazul în care ajunge la FCSB!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.