Baza sportivă Tenis Club Idu se află pe ultima sută de metri a amenăjărilor în vederea partidei din România şi Marea Britanie, din FED Cup.
Considerată cea mai cochetă bază sportivă din ţară dedicată exclusiv tenisului şi situată într-un cadru perfect pentru relaxare, pe malul lacului Siutghiol, în staţiunea Mamaia, Tenis Club Idu se pregăteşte asiduu pentru prima sa întâlnire cu FED Cup.
Întregul complex a intrat deja în febra înfruntării dintre România şi Marea Britanie, care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare.
Ecrane cu leduri
Gazdele şi Federaţia Română de Tenis au investit considerabil pentru ca Simona Halep şi compania, dar şi spectatorii, care au epuizat deja biletele puse în vânzare, să aibă cele mai bune condiţii.
Cele mai ample lucrări au loc la arena principală, unde se montează o peluză mobilă, astfel încât capacitatea va creşte la 2.500 de locuri.
Tot pe arena centrală, se instalează două ecrane gigante pe leduri, care funcţionează pe post de tabelă. Nici terenul de joc nu a fost ocolit, fiind turnat deja un nou strat de zgură de cea mai bună calitate.
Jucătoarele din ambele echipe vor avea la dispoziţie două terenuri de antrenament din cadrul bazei, iar dacă vremea va crea probleme, sunt pregătite alte două terenuri de zgură, acoperite cu un balon imens.
Au început devreme
În plus, a fost amenajat un lounge pentru jucători şi antrenori în sala de antrenament, întreaga bază şi terenul din jur au fost cosmetizate, iar terasa de pe malul lacului îi aşteaptă pe oficiali, dar şi pe VIP-urile care şi-au anunţat prezenţa.
"Suntem foarte încîntaţi să găzduim un astfel de eveniment şi să avem aici echipa feminină a României, după ce, în urmă cu doi ani, la Tenis Club Idu, a jucat în Cupa Davis şi echipa masculină a României. Am început pregătirile din momentul în care am aflat oficial că vom fi gazdele întâlnirii cu Marea Britanie.
Noi punem la dispoziţie gratuit baza sportivă, facem lucrări de cosmetizare atât în interior, cât şi şi în jurul bazei, iar personalul nostru şi voluntarii îşi vor aduce aportul la buna organizare a întâlnirii. De restul, se ocupă federaţia", a explicat Alina Idu, managerul al Tenis Club Idu.
Cea mai avantajată de disputarea acestei partide pe litoral va fi Simona Halep, liderul echipei tricolore. Constănţeanca a fost legitimată timp de trei ani la Tenis Club Idu, perioadă în care a cunoscut consacrarea, câştigând turneul de la Roland Garros la junioare. De altfel, de câte ori vine acasă, Halep se antrenează la baza sportivă de pe malul lacului.
Reconstruită din temelii
Preluată de Corneliu Idu, un om de afaceri constănţean, în 1991, Tenis Club Idu a fost reconstruită din temelii, fiind inaugurată în 2006, iar costurile s-au ridicat la aproape 5 milioane de euro.
Baza cuprinde o arenă principală, sală acoperită cu suprafaţă de joc rapidă, plus şase terenuri de antrenament, toate cu zgură, şi un teren de minitenis pentru copii.
Pentru întreţinere, se investesc aproximativ 300.000 de euro în fiecare an. În urmă cu trei săptămâni, baza a fost inspectată de reprezentantul ITF, Victoria Clutterbuck, dar şi de oficialii federaţiilor din România şi Marea Britanie, care s-au declară încântaţi de condiţiile oferite.
Cu Konta în frunte
Johanna Konta, numărul 7 mondial, va conduce echipa feminină de tenis a Marii Britanii pentru întâlnirea cu România, din barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup.
Alături de Konta, care a câștigat recent cel mai important titlu al carierei la Miami, din echipa oaspetelor mai fac parte Heather Watson (110 WTA la simplu, 80 la dublu), Laura Robson (209 WTA la simplu, 292 la dublu) și Jocelyn Rae (105 WTA la dublu).
"România este o echipă de primă clasă și va avea avantajul terenului propriu, pe suprafața sa preferată. Este marea favorită. Noi avem un spirit de echipă excelent și multă experiență în Fed Cup, la care se adaugă faptul că tenisul feminin nu a mai fost în prim plan în Marea Britanie de aproape 40 de ani'', a afirmat căpitanul nejucător Anne Keothavong, 33 de ani, fost numărul 48 WTA, citată de site-ul federației britanice.
"Cea mai bună echipă"
Simona Halep (5 WTA), Irina-Camelia Begu (33 WTA), Monica Niculescu (47 WTA) și Sorana Cîrstea (61 WTA) formează echipa de Fed Cup a României.
"Această întâlnire de Fed Cup dintre echipele României și Marii Britanii este un important eveniment sportiv al acestui început de an din România și ne bucurăm că jucăm la Mamaia, pe zgură. Mă bucur, de asemenea, că avem la dispoziție cea mai bună echipă, că fetele sunt sănătoase și pregătite să dea totul pe teren. Acesta este un meci pe care trebuie să-l câștigăm", a declarat căpitanul-nejucător al Românei, Ilie Năstase, pentru site-ul oficial al Federației Române de Tenis.
România țintește menținerea în al doilea eșalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la București, în primul tur al Grupei Mondiale II.
{{text}}