Sebastian Ghiță, patronul cu care echipa de baschet Asesoft Ploiești a câștigat 10 titluri de campioană și o cupă FIBA Europe, a fost arestat noaptea trecută la Belgrad.
update
Sebastian Ghiță va fi judecat în Serbia. Fostul deputat va fi judecat de o instanță sârbească și riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare pentru folosirea unor acte de indentitate false, informează Hotnews.
Conform sursei citate, aducerea în țară a lui Ghiță ar putea dura până la o lună, în condițiile în care România nu are un acord de extrădare cu Serbia. În momentul în care a fost găsit, fostul politician a prezentat documente false: permis de conducere și buletin de Slovenia.
Așa arăta Sebastian Ghiță în momentul capturării:
Foto: tvr.ro
Aflat în control judiciar, Sebastian Ghiță a fugit din țară pe data de 21 decembrie 2016 și a fost dat inițial în urmărire națională, pentru ca mai apoi să ajungă pe lista Interpol și să fie emis și un mandat european de arestare.
Pe numele lui Sebastain Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă.
Fostul om de afaceri a finanțat baschetul ploieștean timp de 16 ani și s-a retras de la echipă în februarie 2015, după ce a fost acuzat pentru fapte de corupție.
Sebastian Ghiță s-a ras în cap și și-a lăsat barbă, aducând cu celebrul personaj Walter White "Heisenberg", din serialul Breaking Bad. Lipsesc doar ochelarii ;)
{{text}}