Liga 1

Contra a remarcat un fotbalist al Viitorului: "Știu că lumea e impresionată de Florinel Coman, dar mie îmi place altcineva" » Absență confirmată oficial

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 15 aprilie 2017

Înaintea confruntării cu Viitorul din etapa a șasea a play-off-ului, Cosmin Contra a dezvăluit ce fotbalist al lui Gheorghe Hagi l-a impresionat.

"Nu trebuie să-i lăsam pe cei de la Viitorul să se simtă comozi pe teren, pentru că au un joc ofensiv foarte bun.

Personal, îmi place Nedelcu. E un fotbalist cerebral, impresionant. Știu că toată lumea e impresionată de Coman. Și el e foarte bun, dar mie îmi place Nedelcu", a dezvăluit antrenorul dinamovist la conferința de presă susținută înaintea partidei.

Acesta a confirmat și informația oferită în exclusivitate de GSP.RO, că Bumba va fi absent din cauza unei accidentări.

Gazeta a anunțat că mijlocașului de 23 de ani i-a recidivat o mai veche problemă la pulpă, unde a avut o microleziune fibrilară ce l-a scos din circuit pentru câteva săptămâni, iar Contra nu vrea să riște o accidentare mai gravă.

  • Partida dintre Dinamo și Viitorul se va disputa mâine, de la ora 20:30 și va putea fi urmărită în direct pe TV Digi Sport, TV Dolce Sport, LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.