International   •   Europa League   •   EUROPA LEAGUE

EXCLUSIV Hațegan arbitrează în sferturile Europa League! Retur de foc la care a fost delegat

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 18 aprilie 2017

Ovidiu Hațegan, cel mai important arbitru român, a fost delegat de UEFA la un meci din sferturile Europa League.

Potrivit informațiilor GSP.RO, centralul român va conduce meciul Schalke - Ajax, care se va disputa joi, de la ora 22:05. În tur, olandezii s-au impus cu 2-0.

Centralul va fi ajutat de asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe. Radu Petrescu și Sebastian Colţescu vor fi adiționali, iar al patrulea oficial va fi Radu Ghinguleac.

Hațegan, 36 de ani, a condus mai multe meciuri importante în acest an, printre care și Juventus - Porto, din returul optimilor UEFA Champions League.


Hațegan este cel mai bine cotat arbitru român și este pe lista FIFA din 2008. Pentru român, 2016 a fost un an perfect. Acesta a arbitrat două meciuri la EURO 2016, Polonia - Irlanda de Nord și Italia - Islanda, două meciuri la Jocurile Olimpice, Brazilia - Iraq și Brazilia - Honduras, și a arbitrat și meciul Belarus - Franța, din preliminariile CM 2018.

În acest an însă, Hațegan a greșit grav în Cupă, în CS U - Dinamo (0-0, 6-5 d. pen.), neacordând două penalty-uri pentru olteni. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.