Liga Campionilor

Nu a putut trece cu vederea! Pique, reacție imediată după golul din ofsaid de Ronaldo » Mesajul care îi va scoate din sărite pe fanii madrileni

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 19 aprilie 2017

Real Madrid a trecut de Bayern Munchen în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după o victorie cu 2-1 obținută în deplasare și un 4-2 înregistrat pe teren propriu, într-un meci decis în prelungiri.

După 90 de minute, Bayern conducea cu scorul de 2-1, însă Ronaldo a marcat o "dublă" în reprizele de prelungire și a adus calificarea galacticilor. Totuși, analizele ulterioare au arătat că cele două reușite ale portughezului au venit în urma unor poziții de ofsaid nesemnalizate (detalii AICI).

După primul gol marcat de Ronaldo, fundașul Barcelonei, Gerard Pique, un aprig critic la adresa arbitrajelor favorabile de care a beneficiat Real, a publicat un mesaj pe Twitter, cu doar trei puncte de suspensie, sugestiv însă pentru faptul că Real a fost ajutată de brigada condusă de Viktor Kassai.

"Când ne-au favorizat arbitrii? Discutați despre valoarea pe care o are "remontada" de 6-1, dar nu vorbiți despre golului marcat de Ramos din ofsaid în finala de anul trecut?" Pique, după Barcelona - PSG 6-1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.