Fanii tenisului din România s-au mobilizat exemplar pentru partida pe care țara noastră ar trebui s-o dispute sâmbătă și duminică în Fed Cup, la Mamaia, împotriva Marii Britanii.
Astfel, cu trei zile înainte de duelul cu britanicele, s-au epuizat toate cele 2500 de bilete puse în vânzare pentru duelul din play-off-ul Grupei II Mondiale a Fed Cup.
"Mă bucur că s-au vândut toate biletele, asta înseamnă că vom avea susținerea publicului și noi ne-am descurcat întotdeauna bine atunci când am evoluat acasă", a spus Irina Begu.
partida ar putea fi amânată
Ploile abundente care au venit peste țara noastră ar putea amâna totuși cu o zi partida de Fed Cup, care ar trebui să se dispute în weekendul care urmează.
"Dacă luăm în calcul partea pesimistă, iar vremea nu va fi propice jocului, se poate amâna și o zi, astfel că se poate juca și luni.
Oricum, avem o prelată, deja întinsă, dar care abia așteaptă să fie scoasă pentru a permite fetelor să se antreneze", a spus Răzvan Itu, vicepreședintele FRT, conform sportsudest.ro.
Echipa României este formată din Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu.
- Duelul din Fed Cup dintre România și Marea Britanie va avea loc sâmbătă și duminică, pe zgură, la Mamaia.
{{text}}