Mbappe a "ucis" Borussia încă din start. Ca şi în prima manşă. Iar monegascii sunt în semifinale.
Jucătorii Borussiei sperau să facă o partidă mare la Monte Carlo. Să întoarcă acel 2-3 din tur, influenţat şi de atentatul ale cărui victime fuseseră pe 11 aprilie, şi să se califice. Însă planul le-a fost subminat chiar din interior.
VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!
Portarul Burki a respins greşit la şutul lui Mendy, iar Mbappe, autorul unei "duble" la Dortmund, n-a iertat: 1-0. Trecuseră doar 3 minute şi calificarea era deja tranşată.
Nemţii au avut o tresărire, bara lui Şahin (14), dar a venit alt duş rece. Falcao, 2-0. Şi 5-2 la general. Un scor la care Monaco şi-a permis să-i cedeze iniţiativa adversarului, numai că Dortmund n-a profitat până la pauză.
A făcut-o însă imediat după reluare. Reus, 1-2. Startul unei remuntada? Nicidecum. Mai aproape de gol au fost tot amfitrionii, care-l şi reuşesc (81). Greşeală Piszczek, Germain nu scapă ocazia, 3-1. Final.
5goluri a marcat Mbappe, 18 ani şi 120 de zile, în primele sale 7 partide de Ligă. Record la vârsta sa!
MONACO - DORTMUND 3-1 (în tur 3-2)
- Marcatori: Mbappe 3, Falcao 17, Germain 81 - Reus 48
- A arbitrat Damir Skomina (Slovenia)
MONACO: Subasici - Touré , Glik , Jemerson , Mendy - Bernardo Silva (90 Raggi), Joao Moutinho, Bakayoko, Lemar - Falcao (67 Dirar), Mbappé (81 Germain). Antrenor: L. Jardim
DORTMUND: Bürki - Piszczek, Sokratis, Ginter, Guerreiro (72 Pulisici) - Weigl, Şahin (46 Schmelzer) - Durm (27 Dembele), Kagawa, Reus - Aubameyang. Antrenor: T. Tuchel
{{text}}