CFR Cluj este pe cale să-l aducă la echipă pe Cicero, un jucător cumpărat de Dinamo Moscova, în 2005, cu o sumă uriașă.
Clujenii vor reforma lotul din vară, iar mai mulți jucători care sunt la final de contract nu vor continua la echipă. Oficialii ardelenilor au început să își facă deja lista de achiziții, iar una dintre principalele ținte este Cicero, un atacant de careu din Guineea-Bissau.
Vârful de 30 de ani și 1,89 metri înălțime joacă în acest moment în prima ligă din Portugalia, la Pacos Ferreira, însă îi expiră contractul în vară, iar atât jucătorul, cât și clubul se gândesc să se despartă. Despre interesul clujenilor scriu cei de la record.pt, un reputat site de sport din Portugalia.
Cariera lui Cicero Casimiro Sanchez Semedo a început fulminant, când la doar 17 ani a fost promovat la prima echipă a Bragăi. A bifat prezențe la echipele de tineret ale Portugaliei și, în 2005, rușii de la Dinamo Moscova l-au transferat pentru 3,5 milioane de euro.
Nu s-a ridicat niciodată la nivelul așteptărilor. Au urmat pentru atacant echipe precum Vitoria Guimaraes, Oliveirense, Rio Ave, Pacos Ferreira, Moreirense, din Portugalia, Astana din Kazahstan și Sanliurfaspor din Turcia.
CFR-ul l-ar putea pierde pe Cristi Bud în această vară, el ar semna cu Dinamo, iar cei de la club văd în Cicero înlocuitorul perfect.
450.000 €este valoarea estimată a atacantului pe transfermarkt.de
{{text}}