Trei români sunt implicați în lupta pentru podium în acest week-end la Cluj-Napoca. Marian Drăgulescu este singurul care va evolua azi, la sol, iar duminică i se vor alătura și fetele.
Campionatele Europene de la Cluj-Napoca se îndreaptă spre încheiere, dar înainte de punctul final mai sunt câteva kilograme de magneziu de consumat pentru că azi și mâine se vor împărți cele mai multe medalii: 18 la băieți și 12 la fete. În această luptă sunt implicați Cătălina Ponor, Larisa Iordache și Marian Drăgulescu.
Gimnaști rodați, care au trecut prin multe în carieră. Cătălina și Marian au avut retrageri și reveniri și de fiecare dată au reușit să reînnoade șnurul medaliilor.
Larisa s-a tot luptat cu problemele medicale, dar încă nu a renunțat la visele sale, cele care au început să se contureze atunci când bunica sa a dus-o pentru prima oară în sala de gimnastică.
Aparate cu lipici
Gimnastul în vârstă de 36 de ani va evolua azi în finala de la sol și mâine în finala de la sărituri. Din cele 16 medalii europene cucerite de român, zece sunt la cele două aparate la care va evolua și la Cluj.
La sol a urcat de trei ori pe prima treaptă a podiumului, în 2000, 2004 și 2005, pe a doua de două ori, în 2006 și 2016, și o dată pe cea de-a treia, în 2002. La sărituri, el a fost campion european în 2002, 2004 și 2006 și este vicecampionul din 2016.
Drăgulescu s-a calificat cu nota a doua la sol și cu prima la sărituri. "Să dea Dumnezeu să fie la fel și după finale!, eu sunt mulțumit", spunea el după calificări.
Cu un obiectiv clar stabilit, acela de a auzi imnul României în sala de la Cluj, acolo unde publicul i-a făcut galerie ca pe stadion la calificări, Marian are o concurență redutabilă.
Pe covorul albastru de la Cluj-Napoca se va reîntâlni cu Alexander Shatilov, al doilea gimnast din finală a cărui vârstă începe cu 3. Restul sunt lupi tineri, care încă nu au în palmares medaliile adunate de cei doi, dar care pentru asta muncesc.
Au trecut zece ani de la ultimul aur
Lângă masa de la sărituri, Marian îi va avea ca adversari pe cei cu care a împărțit podiumul european în 2016, Oleg Verniaiev și Artur Davtian. Printre pretendenții la medalii se mai află și Igor Radivilov, specialist la acest aparat și medaliat la JO și CM.
Cu o sală plină, Marian Drăgulescu va încerca să urce din nou pe cea mai înaltă treaptă a CE, lucru pe care nu l-a mai făcut din 2006, de la sărituri.
"Concursul e o loterie a nervilor, un război psihologic în care cine reușește să se concentreze cel mai bine în secunda respectivă reușește"
Marian Drăgulescu
2medalii a cucerit Marian Drăgulescu la CE 2016 de la Berna, două arginturi, la sol și sărituri
Lista de start în finala de la bârnă
- Ellie Downie (Marea Britanie)
- Eythora Thorsdottir (Olanda)
- Larisa Iordache (România)
- Cătălina Ponor (România)
- Sanne Wevers (Olanda)
- Marine Boyer (Franța)
- Tabea Alt (Germania)
- Becky Downie (Marea Britanie)
Listă de start sărituri
- Artur Dalaloian (Rus)
- Zachari Hrimeche (Fra)
- Dominick Adam Cunningham (Marea Britanie)
- Andrei Medvedev (Israel)
- Igor Radivilov (Ucraina)
- Artur Davtian (Armenia)
- Oleg Verniaiev (Ucraina)
- Marian Drăgulescu (România)
Listă de start sol
- Dominick Adam Cunningham (Marea Britanie)
- Artem Dolgopyat (Israel)
- Rayderley Miguel Zapata (Spania)
- Alexander Shatilov (Israel)
- Oleg Verniaiev (Ucraina)
- Marian Drăgulescu (România)
- Dimitrii Lankin (Rusia)
- Pavel Bulauski (Belarus)
{{text}}