Tenis

Halep, bucuroasă pentru revenirea la Constanța! Ce zice despre meciul împotriva Johannei Konta

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 22 aprilie 2017

Simona Halep a vorbit despre meciul câștigat azi la FED Cup cu Heather Watson, scor 6-4, 6-1, la Constanța, acolo unde a început sportul de performanță.

Românca știe ce trebuie să schimbe  pentru a o învinge pe Johanna Konta. 

"Am avut emoții foarte mari, pentru că am jucat acasă după vreo 10 ani. Mă refer la un meci oficial. Clubul acesta înseamnă foarte mult pentru mine. Aici am început drumul spre performanță.

A fost o experiență frumoasă când am jucat la juniori. Mi-a dat încredere tot ce s-a întâmplat atunci și mă bucur că am revenit aici fiind în top 5 și să câștig un meci la FED Cup pentru România", a zis Halep pentru TV Dolce Sport.

...despre meciul cu Johanna Konta de duminică: "Nu prea am ce să schimb față de meciul de la Miami. Am fost foarte aproape să câștig, însă probabil nu am stat concentrată până la sfârșit.

Aici trebuie să lucrez, să fiu mai concentrată, să lupt până la final și să nu cedez niciun punct. Cred că asta e cheia contra ei", a zis Halep.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.