Irina Begu a explicat de ce a omis salutul de la finalul meciului: a alergat să-și îmbrățișeze echipa.
Imediat după ultimul punct al meciului care a adus victoria României în înfruntarea cu Marea Britanie, Irina Begu s-a întors spre peluză și a sărbătorit printr-un strigăt și un gest de eliberare.
Apoi însă, a alergat spre fileu și a îmbrățișat-o pe Sorana, căpitanul nejucător de conjunctură, care venise în acea parte a terenului. Astfel însă, n-a mai ajuns să-i strângă mâna adversarei. Între timp, au coborât din tribună și celelalte fete, iar celebrarea a devenit a întregii echipe.
"Am vrut s-o salut, nu am nimic împotriva lui Heather sau a echipei britanice. Nu a fost ceva premeditat, intenționat, în niciun caz. Apoi am văzut-o pe Sorana, și m-am dus să-mi îmbrățișez echipa, eram foarte fericită și atât, nimic mai mult", a explicat Irina de ce nu a existat salut între ea și Watson la finalul meciului.
"Da, am așteptat strângerea de mână, mi se pare un semn de respect", a spus Heather Watson la conferința de presă de după.
"Am fost surprinsă că nu s-a întâmplat, dar ce puteam face?, nu era să stau și să aștept. Înțeleg că sărbătorea victoria, dar și eu am câștigat altădată, am sărbătorit și totuși am salutat la final", a adăugat ea.
Aceeași poziție a fost adoptată și de căpitanul britanic Anne Keothavong. "E posibil ca, în toiul sărbătoririi victoriei, să-i fi ieșit din minte strângerea de mână, dar noi tot am așteptat-o", a spus ea.
Alte două decise
În afara României, alte două echipe și-au asigurat prezența în Grupa Mondială II. Italia a învins cu 3-1 pe Taipei, Sara Errani aducând două puncte, iar Martina Trevisan pe al treilea. De asemenea, Australia a trecut cu 4-0 de Serbia, victoriile la simplu fiind realizate de Daria Gavrilova, două, și de Ashleigh Barty.
De asemenea, dublul Barty-Casey Dellacqua s-a impus în fața adversarelor Ivana Jorovici și Nina Stojanovici. Ultima întâlnire din baraj, Canada-Kazahstan, s-a finalizat azi-noapte. Următoarea dispută a echipei noastre va fi la anul, în februarie.
public de 10
"Au fost mai motivați decât ieri și foarte fair, din punctul meu de vedere și sâmbătă publicul a fost frumos, gălăgios în sensul pozitiv și le mulțumesc pentru asta" au fost cuvintele Simonei despre spectatorii prezenți în tribunele de la Tenis Club Idu.
"Publicul nu a avut nicio vină, oamenii s-au purtat civilizat", a insistat ea, referindu-se la evenimentele de sâmbătă, când Ilie Năstase a fost descalificat și scos din arenă după ce le-a adresat insulte oficialilor, dar și căpitanului britanic și Johannei Konta.
"Părerea mea despre ce s-a întâmplat e că s-a ajuns un pic prea departe. Nu apăr pe nimeni, doar pe spectatori și țara mea. În Cupa Fed știm că încurajările sunt zgomotoase".
"Am reușit să-mi gestionez emoțiile în momentele importante. Mă bucur că am avut-o pe Sorana pe bancă, ne-am încurajat și mi-a dat sfaturi foarte potrivite"
Irina Begu"Publicul a fost foarte fair-play, ne-a ajutat de fiecare dată. Le-am cerut sprijinul, în momentele dificile aveam nevoie de încurajări"
Irina Begu
{{text}}