International   •   Campionate   •   spania

Valverde ține în joc de glezne conducerea Barcelonei: 'Nu i-am spus președintelui ca voi pleca'

Foto: Guliver/Getty Images

Articol de Cristian Toma   —  duminică, 23 aprilie 2017

Ernesto Valverde este favorit pentru a-i lua locul din vară lui Luis Enrique la FC Barcelona.

Enrique a anunțat la începutul lunii martie că a luat decizia de a părăsi echipa la sfârșitul sezonului. De atunci conducerea catalanilor a început să caute un înlocuitor pentru acesta, numele vehiculate în presă fiind Jorge Sampaoli (FC Sevilla) și Ronald Koeman (Everton).

Primul este foarte aproape de a deveni selecționerul Argentinei, în timp asupra lui Koeman planează mandatul nereușit la Valencia, iar șefii catalanilor nu vor să riște.

Principalul favorit la funcția de antrenor a devenit în acest moment Ernesto Valverde. Tehnicianului în vârstă de 53 de ani îi expiră contractul cu Athletic Bilbao în această vară. Acesta a cucerit în 2015, Supercupa Spaniei chiar în fața Barcelonei învingând-o în dublă manșă cu un scor general de 5-1, aducând în vistieria clubului primul trofeu după mai bine de 30 de ani.


"Nu este adevărat că am vorbit cu președintele și i-am spus că nu voi continua. Spun asta pentru a clarifica lucrurile. Când vom vorbi, cred că toată lumea va ști despre asta", a declarat Valverde.

Tehnicianul spaniol, care se află pe banca lui Athletic Bilbao din iunie 2013, a mai antrenat printre altele Espanyol, Olympiacos, Villareal și Valencia.

6 trofee a câștigat ca antrenor Valverde: 3 campionate, două cupe ale Greciei cu Olimpiakos și Supercupa Spaniei cu Athletic Bilbao

Surse: goal.comtribalfootball.commarca.com


Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.