Diferențele mari existente între cele două formații pe multiple planuri, clasament, valoarea jucătorilor, buget, dar și problemele grave de efectiv ale oaspeților, care au urcat în Copou fără Mureșan, Constantin, Rougalas și Bâtfoi, au făcut ca partida să pară a fi de 1 solist.
Așteptările nu s-au confirmat până la pauză, unde s-a intrat ca la începutul meciului, 0-0. De vină a fost Pap, care a deviat încercările lui Cristea (21) și Bole (31), dar și bara, care l-a ajutat pe portarul mureșean la șutul lui Ștefănescu din minutul 40.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Și actul secund a avut sens unic, însă lipsa de luciditate la construcția moldovenilor și-a spus din plin cuvântul. Fără mingi utile, tandemul Cristea-Golubovici nu a putut specula subțirimea zonei centrale defensive a ardelenilor, astfel că repriza a doua a curs în gol, fără ocazii clare de a înscrie, cu excepția celei a lui Bole (86).
Deznodământul a fost astfel o remiză albă, la fel ca în duelul din sezonul regulat derulat la Iași. Poli a ratat astfel posibilitatea de a desprinde mai mult în fruntea play-out-ului în timp ce ASA se mai agață de puținele șanse pe care le mai are pentru a prinde barajul.
"Am scos un punct pe care foarte puține echipe l-au luat din Copou. Sper să mai facem puncte pentru a rămâne în prima ligă"
Bănel Nicoliță, mijlocaș ASA"Dacă jucăm ultimele 7 meciuri cum am jucat în seara, asta sunt sigur că ne salvăm!"
Eduard Pap, portar ASA
{{text}}