Investigatie

Comunicat oficial ASU Poli Timișoara după dezvăluirile Gazetei privind meciul cu Sepsi, suspectat la pariuri

Foto: Facebook/Politehnica Timișoara

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 25 aprilie 2017

ASU Politehnica Timișoara a emis, azi, un drept la replică, după ce Gazeta a publicat informații care indică posibilitatea ca meciul să fi fost aranjat pentru pariuri.

CONTEXT: După meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și ASU Poli (2-1), reporterii Gazetei Sporturilor au fost avertizați de oficialii Federbet că există indicii serioase conform cărora meciul este aranjat pentru pariuri. Timișorenii au condus cu scorul de 1-0 la pauză, iar Sepsi a revenit în partea a doua, când a întors rezultatul în doar cinci minute. (detalii AICI).

Oficialii lui ASU au răspuns și susțin că sunt "la dispoziția Comisiei de Integritate a FRF sau a oricărui alt organism abilitat pentru a analiza pentru a analiza orice situație de acest gen". 

Comunicatul integral:

"Legat de articolul apărut astăzi (n.r. ieri) în Gazeta Sporturilor clubul Politehnica Timișoara dorește să facă următoarele precizări:

➤ am urcat din ligile inferioare până în eșalonul secund fotbalistic bazându-ne pe transparență, corectitudine și onoare; suntem convinși că avem în componența clubului, indiferent de palier (staff, jucători, suporteri) oameni integri, care nu intră în asemenea jocuri de culise, acest ”fotbal” fiind exact acela pe care noi dorim să îl schimbăm, propunând un alt model;

clubul Politehnica Timișoara nu a fost și nu va fi implicat în vreo schemă de trucare de meciuri, iar pe această cale ne punem la dispoziția Comisiei de Integritate FRF sau a oricărui alt organism abilitat pentru a analiza orice situație de acest gen ce poate apărea;

➤ solicităm tuturor celor interesați de acest subiect să îl trateze cu diplomație, fără a face afirmații sau acuze nefondate ce pot avea repercusiuni inclusiv de natură juridică, în cazul în care ele nu sunt sprijinite și probate cu dovezi solide;

➤ reamintim pe această cale faptul că Politehnica Timișoara nu tolerează niciun fel de abatere de la principiile stabilite prin Statutul clubului, orice derapaj fiind sancționat extrem de grav, în cazul în care el este sprijinit și probat cu dovezi solide, printr-o decizie a unei instanțe;

Înainte POLITEHNICA!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.