Echipă feminină de fotbal a României și-a aflat adversarii din preliminariile CM 2019, competiție ce va avea loc in Franța. Tragerea a avut loc la Nyon, iar sorții au repartizat naționala noastră în grupa a 6, alături de Italia, Belgia, Portugalia și Moldova. România a făcut parte din a treia urnă valorică.
"Sincer, mă bucur pentru tragerea la sorți! Acum, după ce am văzut componența grupei noastre, am mari speranțe! E clar, Italia și Belgia vor fi echipele cu care ne vom lupta. Italia, care a venit din prima urnă valorică, are un lot tanăr. Italia nu mai e forța din trecut.
Belgia e o echipă în mare ascensiune, o formație puternică.
Portugalia?! Portugalia ne-a răpit visul de a merge la EURO. Avem ocazia să ne luăm revanșa și sunt sigură că știm ce avem de făcut. Le vom învinge pe portugheze", a declarat pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal portarul Andreea Părălută, care evoluează la formația Atletico Madrid.
Meciurile se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2017 – 4 septembrie 2018. Primele clasate din cele șapte grupe se vor alătura Franței, calificată din postura de țară gazdă. Patru dintre ocupantele locurilor secunde, cu cel mai bun punctaj contra echipelor clasate pe pozițiile 1, 3 și 4, vor disputa un baraj în două manse pentru a decide ultima națională europeană calificată la Mondial.
Primul meci al nationalei antrenate de Mirel Albon va avea pe 19 septembrie, când va primi vizita Italiei.
sursa: frf.ro
Fotbal • Nationala • ADVERSARI PRELIMINARII
Naționala de fotbal feminin a României și-a aflat aversarele din preliminariile CM 2019
foto: frf.ro
Articol de Cristian Toma — marți, 25 aprilie 2017
{{text}}