International   •   Campionate   •   INCIDENT

Președintele Ligii spaniole a dar verdictul, după ce Real a cerut pedepsirea lui Messi pentru gestul din El Clasico

foto: thesun.co.uk

Articol de Cristian Toma   —  marți, 25 aprilie 2017

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din Spania (LFP), Javier Tebas, consideră că Leo Messi nu ar trebui sancționat pentru modul în care s-a bucurat la marcarea golului decisiv în victoria cu 3-2 în fața lui Real Madrid.



Imediat după gol, argentinianul și-a dat tricoul jos și s-a dus în fața galeriei madrilene, unde l-a ținut ostentativ, secunde în șir. Gazdele au cerut sancționarea căpitanului Barcei, susținând că acesta a incitat la violență.



Șeful LFP consideră însă că internaționalul argentinian nu a incitat la violență prin gestul respectiv.



"Nu cred că ar trebui să fie pedepsit pentru gestul său, nu-l văd că pe o lipsă de respect. Nu spun că Messi nu a provocat, că nu au existat efecte, însă aplauzele la adresa fanilor de pe Bernabeu nu au incitat la violență", a declarat Tebas pentru presa spaniolă înainte de a participa la o discuție privind violența pe stadioane, care a avut loc a avut loc marți, la o bază sportivă din Madrid.



San Jose Isidoro, fostul jucător al lui Real Madrid a fost și el prezent la întâlnire. Acesta, însă, l-a contrazis pe șeful LFP.



"Gestul lui Messi incită la violență, ar trebui să se pedepsească astfel de acțiuni", consideră fostul mijlocaș defensiv care a evoluat pentru "galactici" în perioada 1976–1986.



Prin "dubla" înscrisă în El Clasico, Messi a ajuns la al 500-lea gol marcat în tricoul catalanilor în toate competițiile.

sursa: sport.es

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.