International   •   Campionate   •   suspendare

Și Anglia are un Șumudică » Pe câte meciuri a pariat un jucător din Premier League și ce pedeapsă a primit

Foto: Reuters

Articol de Cristian Toma   —  vineri, 28 aprilie 2017

Mijlocașul echipei Burnley, Joey Barton a fost suspendat 18 luni pentru că a încălcat regula Federației Engleze de Fotbal (FA), care interzice fotbaliștilor să parieze pe rezultatul meciurilor.

FA a dat publicității decizia prin care s-a luat această măsură față de jucătorul englez. În documentul de 63 de pagini se arată că Barton a pariat de 1.260, pariurile având o valoare totală de 205172 de lire sterline, și a pierdut 16708 de lire sterline.

Mijlocașul englez în vârstă de 34 de ani a recunoscut că este dependent de pariuri și a declarat că prin decizia dată, este "obligat efectiv să se retragă anticipat". Acesta a pariat și pe partidele echipei sale, insă a precizat că și-a apărat corect șansele în meciurile respective

"Nu sunt un trișor, nu am încercat niciodată să influențez un joc", a afitmat Barton, anunțând că va face apel împotriva deciziei de suspendare.


În urma cu 5 ani, mijlocașul fusese avertizat de FA în privința pariurilor, scrie Daily Mirror.

Pe lângă Burnley, englezul a mai evoluat pentru Manchester City, Newcastle United, Glasgow Rangers, Queens Park Rangers și Olympique Marseille. Contractul său cu Burnley expiră în vara acestui an.

1 golîn 26 de partide a marcat mijlocașul englez în acest sezon în toate competițiile

1 meci are Barton în naționala Angliei, în 2007, când l-a înlocuit pe Lampard în minutul 78 în "amicalul" Anglia-Spania 0-1


Surse: mirror.co.ukbbc.comtheguardian.com

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.