Portarul echipei Manchester City Claudio Bravo ar putea rata tot sezonul după ce s-a accidentat la gambă în partida de pe teren propriu a echipei sale cu Manchester United scor 0-0.
În minutul 79 al derby-ului oraşului Manchester, internaționalul chilian de 34 de ani a fost scos de pe teren cu targa, în locul său intrând goalkeeper-ul argentinian, Willy Caballero.
42 de partidea disputat chilianul în toate competițiile în acest sezon, dintre care nouă s-au încheiat fără să primească gol
Guardiola a confirmat după meci că Bravo ar putea rata ultimele cinci partide ale acestui sezon.
"A suferit o accidentare, probabil va lipsi câteva săptămâni. Nu știu dacă va mai fi disponibil în acest sezon", a declarat tehnicianul spaniol.
112 meciuria jucat Bravo pentru naționala statului Chile, debutând pentru aceasta în 2004
Potrivit presei britanice, tânărul portar de 21 de ani Angus Gunn va fi rezerva lui Caballero în următoarele meciuri.
Claudio Bravo a venit în august 2016 de la Barcelona pentru 18 milioane de euro, fiind adus la insistențele lui Guardiola. Cu toate acestea din cauza evoluțiilor modeste, chilianul a fost des criticat. Portarul în vârstă de 34 de ani mai are contract cu gruparea antrenată de Pep Guardiola până în iulie 2020.
surse: independent.co.uk, dailymail.co.uk
{{text}}