Stranieri

Interviu cu Răzvan Lucescu! Antrenorul român emoționat: "Xanthi a fost pentru mine bucuria sufletului"

Articol de Theodor Jumătate  —  Wednesday, 03 May 2017

Antrenorul în vârstă de 48 de ani, care s-a despărțit de echipa elenă după trei sezoane, afirmă: "Am avut la Xanthi liniștea și intimitatea pe care nu le găsești în alte părți".

Pe 24 septembrie 2014, ziua în care a venit la Xanthi, Răzvan Lucescu avea contract doar până la sfârșitul sezonului. Nu mult mai târziu, în aceeași toamnă, postul său a fost în pericol, ceea ce nu era o noutate.

Înaintea sa, niciunul dintre cei 6 antrenori care pregătise Skoda nu a rezistat mai mult de cinci luni. Dar a supraviețuit acelui moment dificil și, la finele sezonului, a jucat finala Cupei Greciei (1-3 cu Olympiakos), o premieră în istoria micuțului club alb-roșu fondat în 1967.

"Am fost dur, greu de acceptat, dar toți mi-au fost mereu alături".
Imediat, a semnat un nou angajament de un an, iar în 2016 a decis să mai prelungească o dată. Trei sezoane în total.

"Când am sosit aici, nu mă așteptam să stau trei ani", a recunoscut tehnicianul. "Și să mă bucur atât de mult de ceea ce am trăit aici. Am găsit la Xanthi liniștea și intimitatea pe care nu le găsești în alte părți", a adăugat el într-o discuție cu jurnaliștii eleni, după despărțirea de echipă. O despărțire rar văzută în lumea fotbalului: la ultimul meci, jucătorii l-au purtat pe brațe, ca după o mare victorie.

"De multe ori, am fost dur, dificil de acceptat de colegii din stafful tehnic și de fotbaliști, însă toți mi-au fost mereu alături, m-au urmat până la capăt. Au luptat cu mine, punându-și inima pentru echipă. Și ei vor fi mereu în inima mea", a mai spus antrenorul.

Rugat să descrie perioada petrecută în Grecia, Răzvan a răspuns: "Xanthi a fost pentru mine bucuria sufletului". 

108 meciuria antrenat Răzvan Lucescu la Xanthi în perioada 24 septembrie 2014 - 30 aprilie 2017

6 a fost cea mai bună clasare (în acest sezon) a lui Xanthi cu Lucescu pe bancă (în 2015, a încheriat pe 8; în 2016, pe 13)

13 ani au trecut de când Xanthi nu a mai avut un antrenor care să reziste 3 sezoane; precedentul a fost Nikos Karageorgiou


"Nu am avut jucători cu calități extrordinare, dar am avut mari caractere, fotbaliști cu mentalitate deosebită.

Mi-a fost foarte greu să mă despart de Xanthi, dar e timpul pentru o altă experiență în cariera și viața mea.

Până acum, Christos Panopoulos mi-a fost trei ani patron la Xanthi. De acum, îmi este un prieten fantastic"
Răzvan Lucescu, fost antrenor la Xanthi

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.