Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Petrecere privată » Steliștii vor sărbători până la urmă 7 mai, dar într-un cadru restrâns. Ienei, dezamăgit de Duckadam: "Păcat că n-a mai vrut să organizeze"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 mai 2017

  • Gazeta a dezvăluit azi în exclusivitate că FCSB și CSA nu vor organiza întâlnirea tradițională de la Cheile Grădiștei pe 7 mai, cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor (DETALII AICI).
  • În schimb, Tudorel Stoica încearcă să-i strângă foști fotbaliști la o petrecere privată, la un restaurant din București.  

Emeric Ienei e dezamăgit că Helmuth Duckadam nu s-a mai implicat în organizarea petrecerii de 7 mai de la Cheile Grădiștei. Din cauza unor probleme, fostul antrenor al Stelei a fost nevoit să refuze și propunerea lui Tudorel Stoica. 

"Îmi pare rău să aud că nu se mai organizează întâlnirea noastră tradițională de la Cheile Grădiștei. Nu știu de ce Helmuth nu s-a mai implicat. Poate are și el niște supărări, dar sincer chiar nu știu.

Însă am fost sunat de Tudorel Stoica și am fost invitat duminică la București. Am înțeles că băieții au vorbit între ei și se vor întâlni la un restaurant din propria lor inițiativă.


Din păcate, eu i-am spus lui Stoica că nu pot să ajung la București ca să mă văd cu ei. Am și eu o vârstă și chiar am unele probleme. Le-am transmis băieților să bea un pahar de vin și pentru mine, dar așa mai cu grijă", a spus Ienei pentru Fanatik.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.