Fotbal   •   Liga 1   •   SPONSOR

Revenire spectaculoasă în fotbal » Un fost dinamovist e sponsor la o echipă din Liga 1 + Prima reacție

Foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 05 mai 2017

Nicolae Badea (68 de ani), fostul președinte și acționar al lui Dinamo, e noul sponsor al celor de la Concordia Chiajna.

În timpul meciului dintre Concordia Chiajna și ASA Târgu Mureș au apărut bannere cu numele firmei pe care o conduce, Computerland, anunță TV Digi.

Patru ani au trecut de când Nicolae Badea a plecat din fotbalul românesc, ultima dată fiind la Dinamo. De altfel, printre sponsorii Concordiei Chiajna se mai numără și Azuga, firma lui Valerii Moraru, fostul patron al Rapidului.

În altă ordine de idei, Nicolae Badea continuă să aibă mai multe facilități la stadionul din Ștefan cel Mare. Fostul acționar dinamovist și șefa CS Dinamo, Monica Iagăr, ar fi ajuns la o înțelegere pentru a da drumul lucrărilor la noua arenă din ”Groapă”.


"Trebuie să câștigăm următorul meci. Nicolae Badea e binevenit la noi, dar în primul rând trebuie să ne salvăm de la retrogradare", a declarat Marian Cristescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.