Campioana Muntenegrului a fost dominată de la un capăt la altul și nu a putut ține piept "uraganului" verde.
10.000 de spectatori au împins Gyorul, aseară, în Laszlo Papp Arena din Budapesta, spre a cincea finală de Liga Campionilor, a patra în ultimii cinci ani.
De altfel, perioada extraordinară a campioanei Ungariei se leagă de numele antrenorului Martin Ambros, selecționerul României, cel care a cucerit la Gyor două trofee, a pierdut finala de anul trecut, cu CSM București, iar azi va mai disputa una.
Au trăit doar cu Neagu și Bulatovici
Buducnost nu a rezistat presiunii extraordinare exercitate de maghiare încă din start. Echipa lui Dragan Adzici a trăit doar din aruncările interilor Cristina Neagu și Katarina Bulatovici, dar acestea nu au fost deloc ajutate de coechipiere.
De altfel, până în minutul 40, toate golurile muntenegrencelor au fost marcate de cele două! Și e greu să bați Gyorul în doar două jucătoare.
Gyorul a jucat ca o echipă, în care a strălucit, la 34 de ani, centrul Anita Gorbicz. Aceasta a marcat de 9 ori în poarta muntenegreană, fiind, de altfel, cea mai prolifică marcatoare din istoria Ligii, singura handbalistă din lume care a depășit granița celor 1.000 de goluri marcate! Ea va juca azi a șasea finală de Ligă din carieră, cucerind până acum de două ori trofeul.
Româncele au enervat suporterii Gyorului
Gyor-Buducnost, prima semifinală a Ligii Campionilor, a fost arbitrat de cuplul român Cristina Năstase-Simona Stancu. Aflate la primul lor Final Four din carieră, româncele nu au avut deloc un meci ușor. Sub presiunea fanilor gazdă, au dat câteva decizii neînțelese de suporterii "verzilor".
Au avut însă curaj să-i arate Zsuzsannei Tomori cartonașul roșu, pentru trei eliminări de două minute, i-au dat "galben" lui Martin Ambros, pentru proteste, din acest moment devenind "inamicele" publicului.
La final însă, antrenorul Ambros le-a felicitat pe românce, mulțumit, fără îndoială, de rezultatul final.
10semifinale de Liga Campionilor a bifat Buducnost în istoria clubului. Muntenegrencele au cucerit de două ori trofeul, în 2012 și 2015
Gyor 26
Gorbicz 9, Groot 5, Amorim 4, Brooch 3, Bodi Bernadett 2, Harsfalvi 1, N. Mork 1, Tomori 1. Antrenor: Martin Ambros
Buducnost 20
Neagu 7, K. Bulatovici 6, Jaukovici 2, Cvijici 2, Ramusovici 1, Novovici 1, Achruk 1. Antrenor: Dragan Adzici
Finalele Gyorului în Liga Campionilor
2009 | 26-24 și 23-26 cu Viborg |
2012 | 29-27 și 25-27 cu Buducnost |
2013 | 24-21 și 23-22 cu Larvik |
2014 | 27-21 cu Buducnost |
2016 | 26-29 cu CSM București |
2017 | ? |
{{text}}